Plăcințele de casă, cu făină și apă clocotită – Mult mai gustoase decât pâinea

Plăcințelele de casă făcute doar din făină, apă clocotită și câteva ingrediente simple sunt o alegere excelentă atunci când vrei să înlocuiești pâinea cu ceva mai gustos și mai interesant.

Fragede la interior și cu o crustă ușor crocantă, aceste plăcinte sunt perfecte alături de supe, ciorbe sau chiar la micul dejun.

Rețeta este inspirată din tradiția rustică și se prepară fără ouă, drojdie sau lapte – doar cu puțină îndemânare și răbdare. Straturile unse cu unt dau un gust bogat și o textură plăcută, iar metoda de împachetare creează un efect foietat natural, fără a fi nevoie de foi speciale sau tehnici complicate.

Ingrediente necesare:

  • 700 g făină
  • 1 linguriță sare
  • 1 lingură zahăr
  • 500 ml apă clocotită

Mod de preparare:

Cernem făina într-un bol. Adăugăm sarea, zahărul și amestecăm. Adăugăm și apa clocotită și începem să amestecăm cu o lingură de lemn.

Când aluatul începe să se omogenizeze, frământăm aluatul în bol după care îl transferăm pe suprafața de lucru. Îl frământăm până obținem un aluat moale, puțin lipicios.

Nu trebuie să mai adăugăm făină. Punem aluatul înapoi în bol, acoperim bolul cu un prosop curat de bucătărie și îl lăsăm deoparte timp de 15 minute.

Scoatem aluatul pe suprafața de lucru presărată cu făină și îl împărțim în 2 părți egale. Împărțim bucățile în câte 4 bucăți, deci 8 în total. Formăm 8 bile pe care le acoperim cu folie ca să nu se usuce.

Luăm prima bucată de aluat și întindem cât mai subțire, de 1-2 mm. Ungem cu unt moale, presărăm un pic de făină deasupra și pliem spre centru, alternativ 2 margini.

Ungem cu unt și presărăm un pic de făină deasupra. Punem 2 margini libere una peste alta și pliem ca un plic, ungând fiecare strat cu unt.

Luăm al doilea aluat, ungem cu unt, presărăm cu făină și punem plicul pregătit în mijloc. Acoperim plicul cu aluat, din ambele părți, ungem cu unt, presărăm cu făină și formăm un pătrat.

Procedăm la fel cu aluatul rămas. La final vom obține 4 plăcinte.

Întindem plăcintele, cât să-ți dubleze dimensiunea. Le coacem într-o tigaie unsă cu unt, sub capac, la foc mic, până se rumenesc frumos pe ambele părți (cam 5-7 minute / parte). Le scoatem pe o farfurie și le ungem cu unt cât sunt încă fierbinți.

Savurați cu poftă! Poftă bună!