Dacă îți plac prăjiturile cu cireșe, trebuie neapărat să încerci această rețetă. Prăjitura cu cireșe și budincă de vanilie este foarte gustoasă, fiind potrivită chiar și pentru o ocazie specială.
Ingrediente pentru aluat:
- 4 ouă, 175 gr zahăr
- 1 pliculeț zahăr vanilat, 300 gr făină de grâu
- Un praf de sare, 1 lingură cacao
- 175 ml lapte cald + 2 linguri, 175 ml ulei
- 1 plic praf de copt 1 cană compot de cireșe
Ingrediente pentru cremă:
- 400 ml suc din compot
- 3-4 linguri zahăr
- 1 pic budincă cu aromă de vanilie
Ingrediente pentru glazura de ciocolată:
- 200-250 gr ciocolată albă
- 4-5 linguri ulei
Mod de preparare:
Batem ouăle cu zahărul și zahărul vanilat până își dublează volumul. Turnăm treptat 175 ml lapte cald și uleiul și amestecăm ușor. Adăugăm făina cernută amestecată cu praful de copt și sarea.
Amestecăm bine și turnăm 2/3 din aluatul obținut într-o tavă de copt dreptunghiulară, cu dimensiuni de 25 x 35 cm, tapetată cu hârtie de copt.
Amestecăm două linguri de lapte cu 1 lingură de cacao și turnăm amestecul obținut în aluatul rămas. Punem aluatul de cacao peste aluatul din tavă, iar deasupra punem cireșele din compot, scurse.
Băgăm tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 30 de minute.
Punem sucul din compot și zahărul într-o cratiță. Dacă avem mai puțin de 400 ml de suc, mai completăm cu apă. Adăugăm praful de budincă în cratiță și o punem pe foc. Gătim budinca până se îngroașă, apoi o luăm de pe foc și o acoperim cu folie alimentară. Lăsăm budinca să se răcească.
Batem untul cu mixerul și apoi îl amestecăm cu crema de budinca rece. Întindem crema obținută peste blatul copt și-l punem la frigider pentru a se solidifica.
Pentru a pregăti glazura, topim ciocolata albă cu uleiul la bain-marie. Turnăm glazura peste stratul de cremă și punem din nou prăjitura la frigider.
După câteva ore o putem tăia și servi. Poftă bună și spor la gătit!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.