Prăjitura cu jeleu de fructe și mascarpone – este desertul meu preferat

Prajitura cu jeleu de fructe si mascarpone este preferata mea. Pur si simplu, oricat as manca, nu mai pot satura. Iti recomand sa incerci si tu acest desert delicios. Reteta este explicata pas cu pas in randurile de mai jos.

Ingrediente:

  • 4 oua, 120 gr faina de migdale
  • 120 gr nuci macinate, 200 gr zahar pudra
  • 50 gr faina de grau, 4 albusuri
  • 100 gr zahar, 2 linguri suc de lamaie
  • 50 gr unt topit si racit

Ingrediente pentru sirop:

  • 100 ml apa
  • 2-3 linguri zahar
  • 1 lingura esenta de vanilie

Ingrediente pentru jeleul de zmeura:

  • 800 gr zmeura, 300 gr zahar
  • 240 ml apa + inca o lingura
  • 2 linguri amidon de porumb
  • 20 gr gelatina

Ingrediente pentru crema de mascarpone:

  • 4 galbenusuri, 200 gr zahar
  • 400 ml lapte, 1 lingura amidon de porumb
  • 1 pliculet zahar vanilat, 500 gr mascarpone
  • 500 ml smantana dulce pentru frisca
  • 15 gr gelatina, 70 ml apa rece

Ingrediente pentru jeleu de capsuni:

  • 300 gr capsuni
  • 3 linguri zahar, 7 gr gelatina
  • 50 ml apa

Mod de preparare:

Pregatim aluatul. Batem ouale spuma, cu un mixer. Amestecam faina de grau, faina de migdale, nucile macinate si zaharul pudra. Adaugam amestecul de ingrediente uscate in spuma de oua.

Batem albusurile cu sucul de lamaie si zaharul pana obtinem o spuma tare. Adaugam spuma de albusuri in bolul cu oua si faina. La final, adaugam untul topit si racit. Amestecam bine.

Turnam aluatul intr-o tava dreptunghiulara (31×39 cm) tapetata cu hartie de copt. Coacem aluatul timp de 25-30 minute la o temperatura de 170 grade. Dupa ce aluatul s-a copt, il scoatem din cuptor si-l lasam sa se raceasca.

Taiem apoi aluatul in doua, pe orizontala pentru a obtine doua blaturi egale.

Pregatim siropul. Punem intr-o cratita, la foc, apa, zaharul si esenta de vanilie. Gatim siropul timp de 5 minute, apoi il lasam sa se raceascaPregatim jeleul de zmeura. Punem zmeura cu zaharul si 140 ml apa, intr-o cratita. Diluam 2 linguri de amidon intr-o lingura de apa. Hidratam gelatina in 100 ml apa.

Lasam zmeura sa fiarba pana se transforma intr-o pasta. O cernem apoi printr-o sita si o amestecam cu amidonul diluat anterior. Punem din nou zmeura pe aragaz si o lasam sa se ingroase putin.

O luam apoi de pe foc si o lasam sa se raceasca usor, apoi adaugam, gelatina. Turnam jeleul de zmeura intr-o tava de copt si-l punem la frigider peste noapte.

Pregatim crema de mascarpone. Hidratam gelatina in 70 ml apa rece. Punem laptele la fiert cu zaharul vanilat. Galbenusurile le amestecam cu zaharul si amidonul. Turnam usor laptele fierbinte peste galbenusuri si amestecam continuu.

Turnam amestecul de galbenusuri si lapte in cratita. Punem cratita pe aragaz si amestecam continuu cu telul. Dupa ce fierbe mai lasam vasul pe foc inca 2 minute. Luam apoi cratita de pe aragaz si lasam budinca sa se raceasca usor, apoi dizolvam gelatina in ea.

Batem smantana dulce cu mixerul pana obtinem o frisca ferma. O amestecam cu branza mascarpone. Dupa ce s-a racit budinca, o amestecam cu crema de frisca si mascarpone. Amestecam bine pentru a obtine o crema foarte fina. Impartim crema in 3 parti egale.

Preparam jeleul de capsuni in acelasi mod in care am preparat jeleul de zmeura, doar ca de data aceasta amidonul nu mai este necesar.

Insiropam primul blat cu siropul pregatit la inceput si-l acoperim cu o parte din crema. Adaugam deasupra jeleul de zmeura concentrat. Adaugam apoi jumatate din crema ramasa si o acoperim cu al doilea blat. Insiropam blatul si intindem peste el inca un strat de crema. Acoperim crema cu jeleul de capsuni.

Punem prajitura la frigider peste noapte. A doua zi o taiem in felii si o servim impreuna cu cei dragi. Decoram prajitura dupa propriul plac. Pofta buna si spor la gatit!