Vă povesteam aici de primul deodorant pe care l-am făcut singură şi despre faptul că pregătirea propriilor cosmetice poate deveni un hobby care dă dependenţă. Următorul produs pe care l-am făcut a fost o cremă, nu o numesc nici de faţă, deşi iniţial asta mi-am dorit, nici de corp, mâini sau picioare pentru ca s-a dovedit a fi toate aceste creme într-una singură 🙂 .
Ce am folosit:
- 2 linguri unt de cacao Mayam
- 2 linguri unt de shea Mayam
- 1 lingură de glicerină vegetală Mayam
- 20 de picături de vitamina E
- 4 linguri de ulei de măsline
Cum am procedat:
- am pus unturile, împreuna cu uleiul de măsline, la topit într-un borcănel de plastic spălat bine (rămas de la o cremă mai veche), pus într-un vas cu apă, la bain-marie, la foc mic
- după ce au ajuns în formă lichidă, am luat recipientul de pe foc şi am adăugat restul de ingrediente, amestecând foarte bine cu mânerul de la o lingură de lemn
- după omogenizarea tuturor ingredientelor am lăsat borcănelul să se răcească, după care l-am pus la frigider
- după 12 ore crema era solidă, dar dacă luam puţin pe degete imediat se transforma la temperatura palmelor într-un ulei
- am păstrat-o la frigider
Cum o utilizez:
- cremă de faţă – o aplic seara şi uneori dimineaţa, deşi la prima vedere pare uleioasă la 10 minute după aplicare tenul pare că absoarbe totul (eu am tenul sensibil , zona T un pic mai grasă , restul feţei ten normal cu semne uşoare de uscare)
- cremă de mâini – am mari probleme cu uscăciunea mâinilor, dacă nu am o cremă la îndemână simt că o iau razna 🙂 , iar crema asta mă ajută să ţin situaţia sub control
- cremă pentru picioare – am greşit astă vară şi nu am folosit în casă papuci, reuşind performanţa de a face din cauta gresiei aspre nişte bătături de toată frumuseţea. De când folosesc crema sunt semne vizibile de diminuare a bătăturilor
- cremă de corp – nu obişnuiam să folosesc aşa ceva, poate doar pe gambe, unde pielea părea a fi foarte uscată, dar de când cu ea am început să îmi dau seama ce greşeală făceam; se aplică uşor, se transformă mai mult într-un ulei de corp, fără a lăsa însă pielea unsuroasă
- în loc de ulei pentru cuticule, aplic un pic pe unghii după care folosesc un beţişor din lemn de portocal pentru a îndepărta cuticulele
De ce îmi place:
- datorită ingredientelor conţine suficiente vitamine care ajută la întreţinerea pielii sănătoase : vitaminele A, E şi F sunt într-o formă naturală, pe care cred eu că pielea o acceptă mult mai bine decât varianta sintetică
- e uşor de folosit: aplic puţin în palme, se încălzeşte şi se transformă într-un ulei uşor de aplicat pe orice parte a corpului
- folosesc un singur produs în locul nenumăratelor borcănele de până acum
- tenul meu arată mai bine, numărul punctelor negre au scăzut, cred că are legătură cu ea şi cu faptul că încerc să păstrez o rutină zilnică de îngrijire a tenului, despre care vă voi povesti într-o altă postare.
Dacă o încercaţi apreciez orice feedback, iar dacă aveţi propriile reţete pentru creme vă rog să îmi lăsaţi un link sau un comentariu cu ingredientele şi modalitatea de pregătire.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.