Ingrediente:
- 1 pui
- sare, piper
- boia dulce
- 50 g unt
- 3-4 linguri ulei
- rozmarin
- 2-3 linguri miere
Ingrediente pentru umplutură:
- 150 g orez
- 1 legătură ceapă verde
- 2-3 căței de usturoi
- 1-2 dovlecei
- 3-4 morcovi
- 1 legătură pătrunjel
- 200 g ciuperci
Mod de preparare:
- Pentru început, spălăm carnea de pui, pe urmă o tapetăm cu unt și ulei. Condimentăm cu sare, piper, rozmarin și boia dulce. O așezăm în frigider și o lăsăm timp de 60 de minute.
- Legumele le dăm prin răzătoarea mică. Cu ajutorul unui cuțit, tocăm mărunt ceapa verde. Ciupercile șe tăiem cubulețe mici, pe urmă amestecăm toate ingredientele.
- Punem compoziția de legume într-o tigaie încinsă cu ulei. Prăjim la foc mic timp de 5 minute. Adăugăm orezul și apă cât sa acopere totul. Acoperim cu un capac și fierbem la foc mic timp de 15 minute, până la omogenizare.
- Scoatem puiul din frigider și îl umplem cu amestecul pregătit anterior. Îl așezăm într-o tavă adâncă. La final, tapetăm carnea cu 2-3 linguri de miere, adăugăm apă și coacem în cuptorul preîncălzit la temperatura de 180 de grade Celsius, timp de 35-40 de minute.
- După ce s-a copt, scoatem puiul din cuptor și îl așezăm pe un platou. Decorăm cu salată și lămâie.
Poftă bună!

Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.