Se zice că, dacă ai visat urât, e bine să povestești visul la apă curgătoare, ca să se ia răul. Poate ai auzit și tu vorba asta de la o bunică ori de la o vecină bătrână, spusă pe un ton scăzut, aproape ca o taină. Era una dintre acele credințe pe care nimeni nu le punea la îndoială.
În satul românesc, apa care curge nu era doar apă. Era ceva viu, care duce cu el și frunza, și gândul greu, și frica rămasă din somn. Hai să vedem de unde vine obiceiul și cum se făcea, după rânduiala din bătrâni.
De ce se spune că visul urât trebuie povestit la apă curgătoare
Apa care curge nu stă pe loc, deci nici răul nu rămâne agățat de tine. Asta era ideea de la care porneau bătrânii. Povesteai visul rău unei ape vii, iar curentul îl ducea la vale, departe de casă și de om.
Se credea că un vis nerostit „se prinde” și se poate împlini, mai ales dacă era urât. Spus apei, el se anulează, fiindcă apa îl spală și îl poartă mai departe.
Legătura dintre apă și curățire e veche în lumea satului. Aceeași apă vie se folosea și în descântece de spaimă sau de deochi, tocmai pentru puterea ei de a lua răul și a-l duce la vale.
Cum se făcea „dezlegarea” visului după obiceiul din bătrâni
Omul mergea dimineața devreme, înainte să stea de vorbă cu cineva, la o fântână cu jgheab, la un izvor sau la un pârâu. Acolo își spunea visul cu glas tare, ca apa curgătoare să îl audă și să îl ducă.
Unii își stropeau și fața cu puțină apă rece în timp ce povesteau. Visul se spunea o singură dată, fără să-l mai repeți după aceea cuiva în casă.
Era și o regulă nescrisă, nu povesteai visul rău între pereții casei înainte să-l „dai” apei. Întâi îl scoteai afară, la izvor, abia apoi puteai vorbi liniștit despre el.
Alte superstiții despre vise și somn care se spuneau în sat
Pe lângă apa curgătoare, bătrânii aveau multe credințe legate de somn, fiecare cu rostul ei. Se spunea că visul rău trebuie rostit înainte de răsărit, „ca să nu se prindă” odată cu lumina zilei.
O altă vorbă era să nu povestești visul pe nemâncate, ca să nu „prindă putere”. Abia după ce mâncai ceva îl puteai spune fără teamă.
Mulți întorceau perna sau cămașa pe dos după un coșmar. Iar despre visele de vineri sau cele de dimineață se zicea că se împlinesc mai des decât celelalte.
De ce au rămas vii aceste credințe despre vise
Aceste obiceiuri au rezistat fiindcă dădeau oamenilor liniște. După o noapte grea, gestul de a spune visul apei aducea un sentiment de control asupra fricii rămase în suflet.
Nu erau leacuri dovedite, ci alinare. Se transmiteau din bunică în nepoată, „din bătrâni”, odată cu rugăciunea de seară, cu mănunchiul de levănțică pus sub pernă și candela aprinsă la icoană. Le găsim adunate și în colecțiile vechi de folclor românesc, precum cele ale lui Tudor Pamfile sau ale Elenei Niculiță-Voronca.
Ce să reții despre visul spus la apă curgătoare
Iată, pe scurt, lucrurile importante legate de acest obicei vechi:
- Se povestea la o apă vie, ca răul să fie luat de curent.
- Se spunea dimineața devreme, o singură dată, înainte de a vorbi cu cineva.
- Sunt credințe populare din bătrâni, nu adevăruri dovedite.
- Au rămas ca parte din farmecul și înțelepciunea satului românesc.
În fond, se zice că, dacă ai visat urât, e bine să povestești visul la apă curgătoare, ca să se ia răul, mai mult pentru pacea sufletului decât pentru vreo putere ascunsă. Iar dacă a doua zi te simțeai mai ușurat, asta conta cu adevărat.
Sunt vorbe rămase de la bunicii noștri, păstrate cu drag și spuse mai departe. Voi ce ați auzit din bătrâni despre vise? Spuneți-ne mai jos.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.