Un preparat tradițional ciobănesc, specific iernii, plin de aromă și consistență, care te transportă direct în atmosfera vechilor stâne românești.
Sloiul de oaie este una dintre cele mai arhaice și îndrăznețe mâncăruri ciobănești românești, cu rădăcini adânci în Țara Hațegului și gusturi crude, puternice, de iarnă grea și foc domol în vatră. Fiertură concentrată de oase și carne bătrână, cu usturoi din belșug și fără pic de grabă, sloiul este o piftie țărănească, robustă, sărată și plină de vlagă, care se încheagă doar în gerul tindei și se taie cu cuțitul gros, nu cu lingura.
Este mâncare de bărbați, de stână, de drumuri prin zăpadă și nopți lungi cu povești de vânătoare, dar și un deliciu pentru cei care știu să aprecieze bucătăria autentică și fără compromisuri. Sărac în ingrediente, dar bogat în gusturi uitate, sloiul e făcut să țină de foame și de suflet, laolaltă cu o țuică fiartă care încălzește și cel mai ursuz cioban de sub Retezat.
Ingrediente:
- 3 kg carne de oaie (bucăți mari, cât pumnul, cu oase mici și ceva măruntaie)
- 3 oase mari de oaie, sparte
- 1 căpățână usturoi
- sare și piper după gust
Mod de preparare:
1.
Fierbe întâi oasele mari într-o oală cu apă timp de aproximativ 2 ore, până își eliberează măduva și aromele.
2. Scoate oasele și pune în locul lor carnea și măruntaiele de oaie, adăugând sare și piper după gust. Fierbe-le lent, fără să amesteci, până carnea se desprinde ușor de pe oase și se sfărâmă natural.
3. Pisează usturoiul până devine pastă.
4. Când carnea a fiert suficient, iar lichidul a scăzut mult (aproape complet), adaugă usturoiul pisat și mai lasă să clocotească scurt, încă 2-3 minute.
5. Scoate oala la rece (la ger), unde sloiul se va închega bine și va căpăta consistența unei răcituri.
Pont culinar:
În zona Branului, sloiul de oaie se prepară uneori prin prăjirea cărnii și conservarea ei în seu fierbinte, pentru a rezista mai mult timp. Preparatul este recomandat alături de o țuică fiartă de prune, îndulcită cu miere și aromatizată cu puțină mentă, cum era obiceiul în vechile gospodării din Țara Hațegului și împrejurimi.
Această rețetă nu e pentru oricine, dar pentru cine o gustă o dată, devine măsură a autenticității. Se servește rece, tăiat gros, alături de murături de casă și o bucată de pâine neagră sau, dacă-i după tradiție, cu o cană mică de țuică fiartă cu miere și mentă.
Sfat: pentru o variantă de păstrare mai lungă, după modelul ciobanilor din Bran, carnea fiartă se poate scufunda în seu încins și se păstrează apoi în borcane sau beșici curate – un fel de „mouton confit” românesc de iarnă lungă.
Să aveți sănătate tare ca muntele, mese pline și povestiri bune lângă sobă! Poftă bună, că-i muncită și meritată!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.