Eu am folosit (si mi-au iesit aproximativ 3-4 portii):
- 3 rondele de somon (nu file)
- 4 cartofi mari
- Smantana (aproximativ 200 grame)
- Marar proaspat
- 6-7 catei de usturoi
- 2 cubulete de unt
- Suc de rosii
- Cimbru
- Patrunjel uscat
- Boia dulce
- Usturoi granulat
- Sare, piper alb
- Ulei de masline
Preparare
Am uns foarte bine tava cu ulei de masline. Am taiat felii-rondele cartofii si i-am condimentat cu cimbru, sare, boia dulce, patrunjel, boia iute. Apoi i-am asezat in tava.
Am taiat in doua fiecare dintre cele 3 rondele de somon si le-am picurat bine cu zeama de lamaie. A urmat sa le asez peste stratul de cartofi din tava. Apoi.. ceea ce imi place cel mai mult: din nou condimentare si alte ..accesorii. Am pus pe fiecare bucata de peste cate o bucatica de unt (precum puteti observa in poze). Prima oara am presarat pestele cu: piper alb si usturoi granulat (chiar daca voi folosi si usturoi normal); apoi am adaugat cimbru si patrunjel uscat, precum si boia dulce.
Din cei 6-7 catei de usturoi, am luat 3-4 si i-am taiat rondele, aruncandu-i in tava peste peste si cartofi. Pe ceilalti i-am zdrobit si apoi i-am pasat foarte bine, pentru sosul preparat separat.
Tava este aproape gata. Am adaugat o cana mare cu apa, in care am adaugat 3-4 linguri cu suc de rosii. Am stropit continutul tavii si cu cateva picaturi de vin alb.
Totul e pregatit si gata de introdus in cuptorul bine incins dinainte. Am acoperit tava cu folie de aluminiu (careia i-am facut cateva gauri cu o scobitoare). Am lasat-o aproximativ 40 minute.
Pentru sosul de care amintisem mai sus:
Am zdrobit si pasat 4 catei de usturoi peste care am adaugat smanatana. Apoi am taiat marunt mararul proaspat si le-am amestecat pe toate bine. Daca vi se pare sosul prea gros puteti adauga putina apa minerala.
Va spun, a iesit o mancare spectaculoasa, de servit celor mai pretentiosi musafiri! Cum vi se pare?
Pofta buna!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.