Tortul cu fructe și budincă este foarte gustos. L-am preparat prima dată acum 2 ani, la ziua soțului meu și a avut mare succes. Toți invitații au mai cerut o porție. Rețeta este explicată pas cu pas în rândurile de mai jos. Încearc-o și tu!
Ingrediente necesare:
- 1 litru lapte
- 3 plicuri budincă de vanilie, 100 gr biscuiți simpli măcinați
- 2 piersici, 2 banane decojite
- 7 linguri zahăr, 125 gr unt (la temperatura camerei)
- 400 ml smântână dulce pentru frișcă
Mod de preparare:
Amestecăm praful de budincă cu zahărul și 200 ml de lapte rece. Laptele rămas îl punem la fiert într-o cratiță, iar când fierbe adăugăm budinca și amestecăm până se îngroașă.
Când s-a îngroșat, o luăm de pe foc și adăugăm untul tocat. Amestecăm până se topește tot untul și obținem o cremă fină. Dăm deoparte 1/4 din crema de budincă cu unt și adăugăm în ea biscuiții măcinați.
Turnăm crema cu biscuiți într-o tavă rotundă cu diametru de aproximativ 20 cm. Întindem crema uniform. Tăiem bananele și piersicile în bucățele mici și le adăugăm în crema care ne-a mai rămas. Întindem apoi crema cu fructe peste crema cu biscuiți din tavă.
Punem tortul la frigider pentru câteva ore, după care îl scoatem și pregătim frișca. Batem smântâna dulce cu mixerul până obținem o frișcă fermă. Întindem frișca peste crema de fructe și decorăm tortul după propriul plac.
Tăiem tortul cu fructe în felii și îl servim împreună cu cei dragi. Poftă bună și spor la gătit! Dacă ți-a plăcut această rețetă, împărtășește-o și cu prietenii tăi. Sunt sigură că vor dori și ei să o încerce.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.