Tort delicios, în straturi, din blat fraged și cremă de smântână – Iată cum se prepară

Tort polar cu aluat fraged și cremă delicioasă de smântână – Gustos și rafinat – O rețetă simplă, pas cu pas, pentru începători, pentru un dulce foarte gustos și rafinat.

Ingrediente necesare

Ingrediente pentru aluat

  • 1 pahar zahăr
  • 1 pahar și jumătate de smântână
  • 200 grame unt moale
  • 2 pahare făină
  • 2 ouă
  • 1 pliculeț praf de copt
  • 2 lingurițe pudră de cacao

Ingrediente pentru umplutură

  • 3 pahare smântână
  • 2-3 pahare zahăr

Notă:

 1 pahar = 250 ml (200g)

Cum se prepară?

Pentru aluat, se amestecă împreună zahărul, smântâna, untul și ouăle. Amestecul obținut se împarte în 2 părți egale.

În prima parte se adaugă o jumătate din toată cantitatea de făină, cernută și amestecată cu praful de copt. În a doua parte a amestecului se adaugă pudra de cacao și cealaltă jumătate de făină amestecată cu praf de copt. Ar trebui să obțineți un aluat moale, elastic, de 2 culori diferite, datorită pudrei de cacao…

Fiecare bucată de aluat se împarte la rândul ei în 4 bucăți identice, pe care trebuie să le întindeți în formă de turtă și să le coaceți în cuptor, aproximativ 8 minute / blat. În total, veți obține 8 blaturi, 4 cu cacao și 4 fără.

Pentru cremă, bateți bine smântâna împreună cu zahărul, până la omogenizare.

Lăsați blaturile să se răcească suficient apoi ungeți-le cu cremă și asamblați tortul, alternând turtele albe cu cele cafenii.

La final, puteți decora cu glazură de ciocolată sau cu orice altceva doriți… Dați prăjitura la frigider pentru câteva ore – Cel mai bine ar fi să o lăsați peste noapte…

Savurați cu drag – Poftă bună!

Dacă v-a plăcut această rețetă, trimiteți-o și prietenilor virtuali. Mulțumim!