Roz era considerată cândva o culoare „de băieți”, iar albastrul „de fete” — convenția s-a inversat în secolul XX.

Intri într-un magazin de haine pentru copii și totul pare bătut în cuie. Roz într-o parte, pentru fete. Albastru în cealaltă, pentru băieți. Pare o regulă veche de când lumea, nu-i așa?

Adevărul te ia prin surprindere. Roz era considerată cândva o culoare „de băieți”, iar albastrul „de fete”, iar convenția s-a inversat abia în secolul XX. Cu alte cuvinte, acum o sută de ani lucrurile stăteau exact pe dos față de ce credem azi.

De ce roz era considerat o culoare „de băieți”

Logica epocii era simplă, chiar dacă nouă ne sună ciudat. Roz era văzut ca o nuanță decisă și puternică, o versiune mai blândă a roșului, culoarea sângelui, a forței și a uniformelor militare.

Iar dacă roșul însemna putere, atunci roz se potrivea de minune unui băiat. Albastrul, în schimb, era socotit delicat și gingaș. În plus, era culoarea asociată mult timp cu Fecioara Maria, deci cu puritatea și blândețea, calități atribuite pe atunci fetelor.

Așa gândeau oamenii despre culori și gen. Nu era nimic științific la mijloc, doar un fel de a împărți lumea în „tare” și „gingaș”.

Ce spuneau revistele și magazinele de odinioară

O dovadă concretă vine direct din presa vremii. În iunie 1918, revista americană Earnshaw’s Infants’ Department scria negru pe alb că regula general acceptată era „roz pentru băieți, albastru pentru fete”.

Mai e un detaliu pe care puțini îl știu. Până în jurul anului 1900, copiii mici erau îmbrăcați aproape exclusiv în alb, fără deosebire de sex. Motivul era cât se poate de practic, fiindcă hainele albe se puteau fierbe și înălbi fără să se strice.

Ba mai mult, băieții purtau frecvent rochițe până pe la 6-7 ani. Un portret din 1884 îl arată pe viitorul președinte Franklin D. Roosevelt, pe la 2 ani, în rochiță albă și cu părul lung. O ținută absolut normală pentru un băiețel al acelor timpuri.

Curiozități istorice despre cum s-a inversat convenția

Schimbarea nu s-a petrecut peste noapte. Asocierea modernă „roz pentru fete, albastru pentru băieți” s-a impus treptat, mai ales după anii 1940, iar fixarea definitivă a venit cu valul de reclame din anii 1950-1960.

Nu o regulă logică a stat la bază, ci marketingul. Magazinele mari și producătorii de haine au împins noua convenție pentru că le era mai ușor să vândă pe culori separate.

Istoricul Jo B. Paoletti, de la University of Maryland, a documentat povestea în cartea „Pink and Blue: Telling the Boys from the Girls in America”. Ea arată un lucru esențial, faptul că, înainte de standardizare, recomandările se băteau cap în cap de la un magazin la altul. Semn limpede că nicio culoare nu era „naturală” pentru un sex anume.

Astăzi „regula culorilor” e doar o modă, nu o lege

Iată concluzia care pune totul în lumina corectă. Legătura dintre roz și fete sau dintre albastru și băieți nu are nicio bază biologică, ci este pur și simplu o convenție culturală.

S-a schimbat o dată și se poate schimba din nou. La noi, ca în toată Europa, mulți o cred o tradiție veche de secole, deși are sub 100 de ani. O reminiscență a vechiului obicei mai trăiește încă, botezurile în alb, pe vremea când albul era culoarea universală a copilăriei.

Tocmai de aceea merită să privim cu umor astfel de „reguli”. Roz era considerată cândva o culoare „de băieți”, iar albastrul „de fete”, iar convenția s-a inversat în secolul XX, ceea ce ne arată cât de schimbătoare sunt, de fapt, modele pe care le luăm drept lege.

Tu știai povestea asta sau te-a luat complet prin surprindere? Spune-ne în comentarii ce culoare credeai că a fost „dintotdeauna” a băieților.