Sunt locuri în țara asta unde oamenii vin cu lacrimi în ochi și pleacă cu pace în suflet. Acolo, în raclele de argint, se odihnesc trupuri neputrezite ale sfinților români, mărturie tăcută că sfințenia nu ține doar de cărțile vechi.
Nu e vorba de spaimă, nici de senzațional. E vorba de credință, de nădejde și de o legătură caldă cu cei care au trăit curat înaintea noastră.
Ce înseamnă trupurile neputrezite ale sfinților și de ce sunt o minune
Moaștele neputrezite sunt corpuri de sfinți care au rămas întregi după zeci sau sute de ani, fără să fi fost îmbălsămate. Biserica le cinstește ca semn al lucrării lui Dumnezeu, nu ca pe o ciudățenie a firii.
Aici e o lămurire importantă. Biserica Ortodoxă nu condiționează sfințenia de neputrezirea trupului. Multe moaște sfinte sunt doar oseminte, iar acestea sunt cinstite la fel de mult.
Sinodul care trece un om în rândul sfinților se uită la viața lui curată, la minunile mărturisite și la dragostea cu care îl pomenește poporul. Neputrezirea rămâne un semn frumos, nu o regulă. De aceea credincioșii văd în ea o întărire a nădejdii în înviere.
Sfinți români ale căror moaște se păstrează neputrezite
La noi, cele mai cinstite moaște întregi sunt ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Amândoi sunt ocrotitori de cetăți și adună an de an sute de mii de pelerini.
Sfânta Parascheva odihnește la Catedrala Mitropolitană din Iași încă din 1641, fiind adusă de domnitorul Vasile Lupu de la Constantinopol. La hramul ei din toamnă, cozile se întind ore în șir, uneori și peste 12 ore de așteptare.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, se află la Catedrala Patriarhală din 1774. Un alt caz, bine atestat și fotografic, este Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, găsit cu trupul neputrezit în peștera de lângă Iordan, la opt ani după adormirea sa.
Mărturiile pelerinilor și ale Bisericii despre aceste minuni
Înainte de a recunoaște un sfânt, Biserica cercetează cu multă grijă viața, scrierile și minunile lui. Lucrarea aceasta o face Sfântul Sinod, prin Patriarhia Română, sprijinindu-se pe sinaxarele și pe mărturiile statornice ale credincioșilor.
Pelerinii povestesc apoi lucruri simple și calde. Unii primesc alinare la necaz, alții întărire în boală, iar mulți pleacă pur și simplu cu inima mai ușoară.
Evlavia adevărată nu caută minunea cu orice preț. Ea caută întâlnirea cu sfântul, ca și cum ar merge la un prieten care mijlocește pentru tine înaintea lui Dumnezeu.
Cum cinstim cu evlavie moaștele sfinților
Te apropii de raclă cu rugăciune și inimă smerită, nu din curiozitate. Aprinzi o lumânare, faci trei metanii și săruți moaștele sau racla, fără grabă și fără să împingi pe ceilalți.
Cel mai bine te pregătești prin spovedanie și împărtășanie, ca să mergi la sfânt curat sufletește. Lumânarea aprinsă rămâne și un semn de pomenire pentru cei dragi, vii și adormiți.
Reține esențialul despre moaștele neputrezite
Iată, pe scurt, lucrurile cele mai importante de păstrat în minte despre trupurile neputrezite ale sfinților români:
- Sunt moaște rămase întregi, cinstite ca semn al sfințeniei, nu ca o condiție a ei
- Cei mai cunoscuți la noi: Sfânta Parascheva (Iași) și Sfântul Dimitrie cel Nou (București)
- Biserica cercetează cu grijă fiecare minune înainte de a o recunoaște
- Te apropii cu rugăciune, lumânare și trei metanii, nu din curiozitate
Trupurile neputrezite ale sfinților români nu sunt o poveste încheiată, ci o chemare vie. Ele ne arată că sfințenia rămâne o cale deschisă oricui își curăță inima și trăiește în iubirea lui Dumnezeu.
Mergi, așadar, cu nădejde și cu răbdare. Iar dacă vei ajunge vreodată la racla unui sfânt, vei înțelege singur de ce atâția oameni se întorc acolo, an de an, cu sufletul plin.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.