Femeia cananeeancă: credința care nu se lasă refuzată

Există în Evanghelie o întâlnire scurtă care a rămas peste veacuri ca pildă de rugăciune adevărată. Femeia cananeeancă, credința care nu se lasă refuzată este chipul mamei care nu pleacă de lângă Hristos până nu primește ajutorul cerut, oricâte piedici ar întâlni.

Povestea ei ne privește pe toți. Cine nu s-a rugat vreodată simțind că cerul tace? Tocmai de aceea statornicia acestei femei păgâne ne dă curaj atunci când răspunsul pare să întârzie.

Cine a fost femeia cananeeancă și unde găsim minunea în Evanghelie

Femeia cananeeancă a fost o mamă păgână din ținutul Tirului și al Sidonului, care L-a rugat pe Iisus Hristos să-i vindece fiica chinuită de un duh necurat. Minunea este istorisită de Sfântul Evanghelist Matei (capitolul 15, versetele 21-28) și de Sfântul Marcu (capitolul 7, versetele 24-30).

Mântuitorul Se retrăsese în părțile dinspre Tir, departe de Iudeea, pe pământ străin de poporul ales. Acolo Îl întâmpină o femeie care nu era din neamul evreilor.

Tocmai aici stă lucrul surprinzător. O femeie din afara poporului ales Îl strigă „Fiul lui David”, adică Îl recunoaște drept Mesia, un adevăr pe care mulți din Israel nu îl mărturiseau.

Cum a stăruit femeia cananeeancă în rugăciune, deși părea refuzată

Femeia cananeeancă nu s-a oprit din rugăciune nici când Iisus a tăcut, nici când ucenicii au vrut s-o îndepărteze, ci a strigat mai departe după milă. Stăruința ei smerită este cheia întregii minuni.

La început, Domnul „nu i-a răspuns niciun cuvânt”. Apoi a rostit cuvinte care păreau aspre: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și să o arunci câinilor.”

Ea nu s-a simțit jignită și nu a plecat. A răspuns cu o smerenie plină de înțelepciune: „Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Tăcerea aceasta nu era refuz. Sfinții Părinți, între care Sfântul Ioan Gură de Aur în Omiliile la Matei, o tâlcuiesc drept încercare care scoate la lumină credința femeii, ca s-o vadă toți și s-o ia ca model.

Răspunsul Mântuitorului și vindecarea fiicei

Văzând o credință neclintită, Iisus Hristos i-a spus: „O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești.” Fiica i s-a vindecat chiar în acel ceas, fără ca El să fi atins copila.

Sunt puține locuri în Evanghelie unde Domnul laudă deschis credința cuiva. Celălalt este sutașul roman, tot un păgân. Amândoi ne arată că ușa milei lui Dumnezeu se deschide oricui bate cu credință.

Ce ne învață credința femeii cananeence pentru viața de zi cu zi

Pilda cananeencei răspunde unei întrebări pe care ne-o punem des, de ce nu primesc răspuns la rugăciune? Lecția este limpede, tăcerea lui Dumnezeu nu înseamnă refuz, ci chemare la răbdare și la stăruință.

Să nu ne descurajăm când ajutorul întârzie. Aceeași învățătură o dă Mântuitorul în pilda judecătorului nedrept, unde ne îndeamnă „să se roage totdeauna și să nu se lase” (Luca 18).

Rugăciunea unei mame pentru copilul ei are mare putere înaintea lui Dumnezeu. De aici și obiceiul nostru de a citi un acatist zile la rând pentru o cerere grea, unde tocmai răbdarea aduce rodul.

Smerenia ei ne mai învață ceva. Mila lui Dumnezeu nu se câștigă ca o plată, ci se primește ca un dar, atunci când recunoaștem că totul vine de la El.

Ce să ținem minte din pilda femeii cananeence

Câteva idei merită păstrate aproape, ca să le punem în lucrare când trecem prin necazuri.

• Stăruința, nu te opri din rugăciune nici când pare că nu ești auzit.
• Smerenia, primește mila lui Dumnezeu ca dar, nu ca răsplată cuvenită.
• Credința arătată cu fapta atrage ajutorul de Sus.
• Rugăciunea pentru aproapele, mai ales pentru copii, are putere mare.

Iată de ce femeia cananeeancă, credința care nu se lasă refuzată rămâne un îndemn viu pentru fiecare dintre noi. Când te rogi și ți se pare că nimeni nu te ascultă, adu-ți aminte de mama care a stăruit până la capăt.

Dumnezeu nu întârzie din nepăsare, ci ne crește răbdarea și încrederea. Stăruie în rugăciune cu smerenie, așa cum a făcut ea, și vei vedea că nicio cerere ridicată din inimă curată nu rămâne fără răspuns.