Ți s-a strâns vreodată inima când ai auzit vorba „frica de Dumnezeu”, de parcă ar fi vorba despre un Tată gata să pedepsească? Eu am crescut cu această apăsare și mi-a luat ani să înțeleg că lucrurile stau cu totul altfel.
Frica de Dumnezeu: nu spaimă, ci dragoste și grijă, este, de fapt, cea mai blândă dintre simțirile sufletului. Hai să stăm de vorbă despre ce înseamnă ea cu adevărat și cum o trăiești fără să-ți pierzi pacea.
Ce este, de fapt, frica de Dumnezeu
Nu e tremurul dinaintea unei pedepse. Este grija caldă de a nu-L mâhni pe Cel care te iubește, așa cum un copil se ferește să-și supere părintele bun.
Cuvântul grecesc din Filocalie, phobos Theou, înseamnă mai degrabă cucernicie și cutremurare sfântă, nu groază. Sfântul Dorotei de Gaza scria că există frica robului, care se teme de bici, și frica fiului, care iubește și se ferește doar să nu strice legătura.
Robul se poartă frumos de teamă. Fiul se poartă frumos din dragoste. Aici e toată deosebirea.
De ce se sperie mulți creștini de aceste cuvinte
Mulți tresar la cuvântul „frică” fiindcă au auzit de Dumnezeu mai mult ca despre un judecător aspru decât ca despre un Tată bun. Această neînțelegere, prinsă încă din copilărie, transformă credința într-o povară.
Sfântul Ioan Evanghelistul ne liniștește în Epistola întâi sobornicească, capitolul 4, versetul 18: „iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa.” Iar Sfântul Antonie cel Mare mărturisea: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc.”
Când Îl privești ca pe un Tată, totul se schimbă. Rugăciunea nu mai apasă, ci odihnește.
Cum crește dragostea și grija în viața de credință
Această simțire bună nu vine dintr-odată. Se coace încet, ca o prietenie adâncă, prin rugăciune statornică, prin citirea Scripturii și prin viața trăită cu luare-aminte.
În Psalmul 110, versetul 10, citim că „începutul înțelepciunii este frica de Domnul”. Începutul, nu sfârșitul. De aici pornești spre iubire.
Spovedania și Împărtășania sunt întâlniri vii cu Dumnezeu, nu formalități bifate. Ele hrănesc legătura, așa cum o masă caldă hrănește trupul.
Pași concreți ca să trăiești această legătură, nu doar s-o știi
Pornește de la lucruri mărunte, ținute cu regularitate. Mai bine puțin și cu inima, decât mult și grăbit, cum spuneau bătrânii duhovnici.
- Fă-ți un colț de rugăciune cu o icoană pe peretele de răsărit, o candelă și Biblia la îndemână.
- Rânduiește două momente scurte pe zi, dimineața cu „Împărate ceresc”, seară cu un scurt gând la ce ai greșit.
- Citește 3-4 versete din Evanghelie zilnic și poartă-le în minte peste zi.
- Mergi regulat la biserică și cere sfatul preotului.
Dacă rugăciunea îți aduce neliniște apăsătoare, insomnie sau gânduri negre, cere lămurire la duhovnic. Iar dacă starea ține, mergi și la medic, fiindcă uneori e vorba de anxietate, nu de luptă duhovnicească.
Reține esențialul despre frica cea bună de Dumnezeu
Iată, pe scurt, lucrurile cele mai importante de păstrat în inimă:
- Frica de Dumnezeu înseamnă dragoste și grijă, nu spaimă
- Rugăciune scurtă dimineața și seară, în fiecare zi
- 3-4 versete citite zilnic, cu gândul la ele
- Spovedanie și Împărtășanie cu regularitate
- Preotul pentru suflet, medicul pentru trup
Așadar, frica de Dumnezeu: nu spaimă, ci dragoste și grijă, este chemarea blândă de a-L iubi pe Cel ce te iubește întâi. Nu e un lanț, ci o îmbrățișare.
Începe astăzi cu un singur pas mic și ține-l cu credință. Pacea va veni de la sine, iar inima ta va simți că nu mai trăiește din teamă, ci din bucuria de a fi acasă, lângă Tatăl.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.