Puține vieți de sfânt ne ating inima atât de adânc precum cea a celui dintâi dintre ucenici. Povestea Sfântului Apostol Petru, lepădarea, lacrimile și iertarea lui, este de fapt povestea fiecăruia dintre noi, cu căderi și ridicări.
El ne arată că nicio greșeală nu este prea mare cât timp ne întoarcem cu inima. Tocmai de aceea credincioșii îl cinstesc de veacuri ca ocrotitor al celor căzuți care caută din nou lumina.
Cine a fost Sfântul Apostol Petru și de ce îl cinstim
Înainte de a fi „piatra” pe care s-a zidit Biserica, Petru a fost un pescar simplu din Galileea. Îl chema Simon, era fiul lui Iona și lucra cu plasele alături de fratele său, Andrei, pe malul Mării Galileei.
Mântuitorul l-a chemat să se facă „pescar de oameni” și i-a schimbat numele în Petru, care înseamnă piatră. La Cezareea lui Filip, el a mărturisit cel dintâi marele adevăr: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16, 16).
Biserica îl prăznuiește împreună cu Sfântul Apostol Pavel, cei doi fiind cinstiți ca stâlpi de neclintit ai credinței. Din această smerită obârșie de pescar a crescut unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Domnului.
Cum s-a lepădat Petru de Hristos în noaptea prinderii
Lepădarea lui Petru s-a petrecut în curtea arhiereului Caiafa, în noaptea prinderii Mântuitorului, când apostolul a spus de trei ori că nu Îl cunoaște, de frica celor care îl întrebau. Tocmai el, care jurase că nu se va lepăda niciodată, a căzut din slăbiciune omenească.
Iisus îi vestise dinainte căderea: „mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine” (Matei 26, 34). Frica și tulburarea acelei nopți l-au copleșit pe ucenicul curajos.
Iată o lecție pe care nu trebuie s-o uităm. Lepădarea lui ne arată limpede că nimeni nu este ferit de cădere, oricât de tare s-ar crede pe sine.
Lacrimile pocăinței și puterea lor de a ridica
Plânsul lui Petru rămâne cea mai limpede pildă a pocăinței adevărate. După a treia tăgadă, „a cântat cocoșul, iar Petru, ieșind afară, a plâns cu amar” (Luca 22, 61-62), iar acel plâns nu a fost deznădejde, ci începutul ridicării lui.
Aici stă toată deosebirea dintre Petru și Iuda. Nu mărimea greșelii i-a despărțit, ci pocăința, fiindcă unul a plâns și s-a întors, celălalt a căzut în deznădejde.
Sfinții Părinți numesc plânsul acesta „botezul lacrimilor”. Lacrimile spală păcatul atunci când izvorăsc din adâncul inimii, nu doar din ochi.
Iertarea și întreita mărturisire a iubirii
La Marea Tiberiadei, Hristos l-a întrebat de trei ori „Mă iubești?”, iar apostolul a răspuns de fiecare dată „Doamne, Tu știi că Te iubesc”. Celor trei lepădări le-au răspuns astfel trei mărturisiri de dragoste.
Domnul i-a încredințat din nou turma, zicând „paște oile Mele” (Ioan 21, 17). Iertarea nu a șters doar greșeala, ci l-a întărit pentru propovăduirea de mai târziu.
Pentru ce nevoi i se roagă credincioșii Sfântului Petru
Credincioșii i se roagă mai ales pentru iertarea păcatelor, pentru darul lacrimilor și pentru întărire în clipele de slăbiciune și frică. Este ocrotitorul celor care se simt căzuți și caută ridicare.
I se mai cere ajutor și pentru alte trebuințe omenești:
- pentru pescari, marinari și cei care lucrează pe ape;
- pentru curajul de a mărturisi credința în fața batjocurii;
- pentru cei apăsați de remușcări, ca să nu cadă în deznădejde.
Cum și când i se citește acatistul
Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel se citește mai ales în Postul Sfinților Apostoli, dar și oricând simțim nevoia de pocăință și întărire. Cel mai bine este să te rogi dimineața sau seară, în fața icoanei, cu o candelă sau o lumânare aprinsă.
Se face mai întâi semnul crucii, apoi acatistul se citește cu evlavie, fără grabă, urmat de rugăciunea către sfânt. Bine este ca rugăciunea de acasă să fie însoțită de spovedanie și împărtășanie la biserică.
Reține esențialul despre Sfântul Apostol Petru
Iată, pe scurt, lucrurile de neuitat din viața Sfântului Apostol Petru:
- lepădarea de trei ori, urmată de trei mărturisiri ale iubirii;
- lacrimile pocăinței l-au ridicat, deznădejdea l-ar fi pierdut;
- i se roagă pentru iertare, pocăință și curaj în mărturisire;
- acatistul se citește în fața icoanei, cu candela aprinsă.
Viața acestui ucenic ne lasă o nădejde caldă, anume că o cădere nu este niciodată sfârșitul drumului. Important este să nu rămânem jos, ci să ne ridicăm cu lacrimi curate, așa cum a făcut el.
Tocmai de aceea pilda Sfântului Apostol Petru, lepădarea, lacrimile și iertarea lui, ne rămâne mereu aproape. Ori de câte ori greșim, ea ne amintește că dragostea sinceră și pocăința pot îndrepta orice.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.