Sunt cuvinte care, la prima auzire, par să se contrazică. Cum poate fi cineva fericit tocmai atunci când plânge? Și totuși aici, în taina acestei aparente contradicții, stă o întreagă învățătură despre suflet. „Fericiți cei ce plâng”: cum poate fi plânsul o fericire este o întrebare la care Mântuitorul însuși a răspuns, blând și limpede, încă din Predica de pe Munte.
Hristos nu laudă durerea de dragul durerii. El făgăduiește mângâierea celor care plâng cu inima întoarsă spre Dumnezeu, iar această mângâiere schimbă totul.
Ce a vrut să spună Iisus prin „Fericiți cei ce plâng”
Versetul „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” este a doua dintre cele nouă Fericiri rostite de Domnul, consemnată în Evanghelia după Matei, capitolul 5, versetul 4. La Sfântul Evanghelist Luca găsim o formă mai scurtă, „Fericiți cei ce plângeți acum, că veți râde”.
În greaca Noului Testament, cuvântul folosit este pentheo, un plâns adânc, ca jelirea morților, nu o lacrimă trecătoare. Domnul vorbește, deci, despre o durere puternică, dar despre una care înalță sufletul, nu despre cea care îl prăbușește.
Fericirea creștină nu înseamnă lipsa suferinței. Înseamnă o pace care rămâne și în mijlocul ei, atunci când plângi din dor după Dumnezeu, nu din deznădejde.
Cum poate plânsul să fie o fericire, nu o pedeapsă
Plânsul devine binecuvântat când izvorăște din pocăință și din iubire. Sfântul Apostol Pavel deosebește limpede „întristarea cea după Dumnezeu”, care „aduce pocăință spre mântuire”, de întristarea lumii, care „aduce moarte” (2 Corinteni 7, 10).
Tradiția Bisericii deosebește mai multe feluri de lacrimi binecuvântate. Iată-le pe scurt:
- plânsul de pocăință, pentru păcatele proprii;
- plânsul de milă, pentru suferința aproapelui;
- plânsul de bucurie, din iubire față de Dumnezeu.
Sfântul Ioan Scărarul numește „darul lacrimilor” o a doua botezare, care spală sufletul. Lacrimile de invidie, de ciudă sau de deznădejde nu intră aici, fiindcă nu curăță inima, ci o întunecă.
„Că aceia se vor mângâia”. Ce mângâiere făgăduiește Domnul
Accentul cade pe făgăduință, nu pe durere. Mângâierea promisă este însăși prezența lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfânt, pe care Mântuitorul Îl numește chiar Mângâietorul.
Această alinare începe aici, pe pământ, și se împlinește deplin în Împărăția cerurilor. Evanghelia ne arată cât de aproape era Domnul de cei îndurerați, plângând la mormântul lui Lazăr și oprindu-se înaintea văduvei din Nain.
Cine plânge cu credință nu rămâne niciodată singur. Lacrima lui se preschimbă, mai devreme sau mai târziu, în nădejdea învierii.
Cum trăiești această Fericire în viața de zi cu zi
Această fericire nu se trăiește în vorbe, ci în fapte mărunte și statornice. Începe cu rugăciunea „Doamne, miluiește” rostită cu luare-aminte și cu citirea Psalmului 50, rugăciunea de căință a regelui David.
Spovedania și Sfânta Împărtășanie rămân izvorul cel mai limpede de mângâiere. Apoi, întoarce durerea ta spre aproapele, printr-o faptă bună sau o pomană dată în numele celui adormit.
Pentru cei aflați în doliu, Biserica oferă un cadru cald, slujbele de pomenire la 3, 9 și 40 de zile, apoi la 3, 6, 9 luni și la un an. Important este să nu rămâi singur cu suferința, ci să o aduci înaintea lui Dumnezeu.
Ține minte aceste adevăruri despre Fericirea celor ce plâng
Înainte de a încheia, iată câteva adevăruri de păstrat în inimă:
- plânsul binecuvântat izvorăște din pocăință și iubire, nu din deznădejde;
- lacrimile curăță inima și o deschid spre Dumnezeu;
- mângâierea făgăduită este prezența Duhului Sfânt, aici și în veșnicie;
- suferința trăită cu credință se preschimbă în nădejde.
Așadar, „Fericiți cei ce plâng”: cum poate fi plânsul o fericire nu este o ghicitoare, ci o făgăduință. Domnul nu ne cere să iubim durerea, ci ne arată că lacrima curată deschide ușa mângâierii Lui.
Dacă treci astăzi printr-o încercare, nu-ți ascunde lacrimile, ci pune-le înaintea lui Dumnezeu. El le numără pe toate și, la vremea Sa, le preschimbă în bucurie.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.