Sunt minuni în Evanghelie care ne lasă fără cuvinte, iar Învierea lui Lazăr este, poate, cea care ne vorbește cel mai direct despre moarte și nădejde. Un om mort de patru zile, scos viu din mormânt la chemarea Mântuitorului, nu e o simplă poveste, ci o mărturie care ne ține tari când durerea ne încearcă.
Hai să o luăm de la început, așa cum o istorisește Sfânta Scriptură, și să vedem ce înseamnă ea pentru fiecare dintre noi astăzi.
Cine a fost Lazăr și de ce minunea lui ne vorbește și azi
Lazăr din Betania nu era un străin pentru Iisus, ci prietenul Lui drag, fratele Martei și al Mariei. Învierea lui din morți, după patru zile petrecute în mormânt, este cea mai mare minune săvârșită de Mântuitorul înainte de Patimile Sale.
Întâmplarea este scrisă doar în Evanghelia după Ioan, capitolul 11. Betania era un sat aflat la vreo 3 kilometri de Ierusalim, pe coasta Muntelui Măslinilor. Iisus însuși îl numește pe Lazăr „prietenul nostru”, semn al legăturii calde dintre ei.
Biserica prețuiește această minune fiindcă întărește credința și ne dă nădejde. Lazăr fusese mort patru zile, încât trupul începuse să se strice, iar Marta spune limpede: „Doamne, deja miroase, că este a patra zi.” Tocmai de aceea minunea este atât de izbitoare.
Cum istorisește Evanghelia această minune
Vestea bolii lui Lazăr ajunge la Iisus, dar El zăbovește dinadins încă două zile. Nu din nepăsare, ci pentru ca minunea să fie deplină și nimeni să nu poată spune că omul doar adormise.
Ajuns la Betania, este întâmpinat de Marta, căreia îi rostește cuvintele care răsună până azi: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”
La mormânt, Mântuitorul lăcrimează. „Și a lăcrimat Iisus” este cel mai scurt verset din Noul Testament și ne arată iubirea Lui adevărată față de oameni. Apoi strigă: „Lazăre, vino afară!”, iar cel mort iese din mormânt, legat în giulgiu.
Ce ne spune învierea lui Lazăr despre moarte
Minunea aceasta ne învață că moartea nu este sfârșitul, ci o trecere. Iisus numește moartea „somn” atunci când spune că Lazăr „a adormit”, iar El merge să-l trezească. Pentru cel credincios, moartea devine o adormire din care Dumnezeu îl poate scula.
Hristos Se descoperă aici ca Stăpân al vieții și al morții. Are putere să cheme înapoi un trup intrat deja în descompunere, lucru cu neputință pentru om.
Lacrimile Lui ne mai spun ceva important. Durerea pentru cei plecați este firească și sfințită, nu o slăbiciune de care să ne rușinăm. Iar întreaga întâmplare pregătește sufletele pentru marea minune care urma, Învierea Domnului.
Ce ne învață despre nădejde
Nădejdea creștină se naște din încrederea că Hristos are putere și asupra morții, așa cum a dovedit înviindu-l pe prietenul Său. Această nădejde ne ține tari în încercări și nu ne lasă să cădem în deznădejde.
Când pierdem o persoană dragă, ea ne mângâie cel mai mult. Știm că despărțirea nu e pentru totdeauna și că ne vom revedea la învierea de obște. Credința, rugăciunea și răbdarea în suferință merg împreună și ne țin legați de cei plecați.
Cum trăim această învățătură zi de zi
Practic, învierea lui Lazăr se trăiește prin rugăciune statornică, prin pomenirea celor adormiți și prin grija de a ne curăța sufletul. Iată câteva fapte simple, la îndemâna oricui:
- Rostește o rugăciune scurtă pentru cei dragi plecați, măcar dimineața și seară.
- Pomenește-i la slujbe și aprinde o lumânare pentru sufletul lor.
- Mărturisește credința în fața celor de lângă tine, cu blândețe, nu cu ceartă.
O rugăciune simplă, pe care o poți păstra: „Doamne Iisuse Hristoase, odihnește sufletele adormiților robilor Tăi și ne iartă pe noi păcătoșii.”
Ce să ții minte din această minune
Iată cele mai importante adevăruri pe care le putem desprinde din această minune:
- Hristos l-a înviat pe Lazăr după patru zile, dovedind că este Domnul vieții.
- Moartea este, pentru cel credincios, o trecere, nu un sfârșit.
- Nădejdea ne ferește de deznădejde în fața pierderii.
- Rugăciunea și pomenirea celor adormiți ne țin legați de cei plecați.
Învierea lui Lazăr ne spune, până la urmă, un lucru simplu și cald despre moarte și nădejde, că nimeni nu se pierde cu totul în iubirea lui Dumnezeu. Atâta vreme cât credem și ne rugăm, despărțirile noastre rămân vremelnice.
De aceea, ori de câte ori ne apasă dorul după cineva drag, putem aprinde o lumânare și putem spune o rugăciune liniștiți. Cel care a strigat „Lazăre, vino afară!” ține în mâna Sa și viața noastră, și pe a celor pe care i-am petrecut.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.