Am muncit 22 de ani în Spania ca să le fac copiilor o casă și un apartament, iar de Crăciun am venit acasă cu soțul meu. Când l-au văzut lângă mine, fiul m-a întrebat din prag, fără să mă salute: „Și ăsta cine mai e?”…
Poarta casei bătrânești a scârțâit exact ca atunci când eram copil, și dintr-odată toți cei 22 de ani petrecuți pe scări străine mi s-au strâns în piept. Teodor a intrat după mine cu geanta în mână și s-a uitat la curtea troienită, la nucul bătrân, la fumul care se ridica din hornurile vecinilor. — Aici …