De ce icoana nu este un simplu tablou. Iată ce o face sfântă

Mulți oameni intră într-o biserică, văd chipurile pictate pe lemn și se întreabă cu ce sunt ele diferite de o pictură frumoasă agățată pe perete. Întrebarea ce este icoana și cu ce se deosebește de un tablou este una pe care și-o pun mai ales cei care vor să aducă o icoană în casă, dar nu știu ce înseamnă, de fapt, ea pentru credință.

Răspunsul scurt este că icoana nu se admiră, ci se cinstește. Ea nu a fost gândită ca podoabă, ci ca ajutor pentru rugăciune. Hai să vedem, pe înțelesul tuturor, ce o face cu adevărat sfântă.

Ce este, de fapt, o icoană

O icoană este o reprezentare sfântă a lui Hristos, a Maicii Domnului sau a sfinților, pictată după reguli precise ale Bisericii. Ea nu este privită ca operă de artă, ci ca o fereastră spre cer, prin care te apropii în rugăciune de cel zugrăvit pe ea.

Cuvântul „icoană” vine din grecescul „eikon”, care înseamnă chip, imagine sau asemănare. De aici și înțelesul ei adânc, icoana arată un chip, nu un simplu desen.

Ce o deosebește limpede de orice altă imagine este faptul că icoana se sfințește printr-o slujbă specială. Preotul o binecuvântează, iar din acel moment ea primește cinstirea Bisericii. Un tablou nu trece niciodată prin așa ceva.

Prin ce se deosebește icoana de un tablou obișnuit

Aici stă toată deosebirea. Tabloul exprimă talentul, emoția și imaginația liberă a pictorului și este apreciat pentru frumusețea lui. Icoana urmează un canon stabilit din primele veacuri creștine și transmite o realitate duhovnicească, nu o trăire personală.

Iconarul rămâne smerit în spatele lucrării și de obicei nu o semnează, pe când tabloul poartă mândru numele artistului. În icoană nu vei găsi nici perspectiva obișnuită din pictura clasică, ci o „perspectivă inversă”, iar fondul este adesea auriu, semn al luminii dumnezeiești.

Chipurile sunt senine și idealizate, cu aureolă, fiindcă icoana nu caută realismul fotografic, ci arată starea de sfințenie. Pe scurt, un tablou se admiră, o icoană se cinstește prin rugăciune și prin sărutarea cu evlavie.

De ce se cinstesc icoanele și nu este idolatrie

Mulți se tem că cinstirea icoanelor ar însemna închinare la lemn și culori. Nu este așa. Creștinii nu se închină materialului, ci cinstesc persoana sfântă înfățișată, iar cinstirea trece la cel reprezentat.

Sfântul Vasile cel Mare a spus limpede că „cinstea adusă chipului se ridică la cel întipărit pe el”. Există astfel o deosebire între închinarea cuvenită numai lui Dumnezeu și cinstirea adusă sfinților.

Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, din anul 787, a lămurit definitiv această învățătură, iar Sfântul Ioan Damaschin a apărat-o cu tărie. Fiindcă Dumnezeu Însuși S-a făcut chip văzut prin Întruparea lui Hristos, El poate fi și zugrăvit cu evlavie.

Cum alegi și cum cinstești o icoană acasă

O icoană se alege cu grijă, să fie pictată corect și, dacă este tipărită, neapărat sfințită la biserică înainte de a o așeza în casă. Așa eviți greșeala obișnuită de a confunda o icoană cu o simplă reproducere decorativă.

Locul potrivit este peretele dinspre răsărit, în colțul de rugăciune, însoțită adesea de o candelă și de un fir de busuioc sfințit. Acolo familia se poate aduna liniștită la rugăciune.

Ferește-o de praf, de umezeală și de locuri nepotrivite, cum ar fi lângă televizor sau printre lucruri de prisos. O icoană bine îngrijită rămâne, an după an, inima caldă a casei.

Ce să reții despre icoană și tablou

Iată, pe scurt, ideile esențiale de păstrat în minte atunci când vrei să înțelegi deosebirea dintre cele două:

  • Icoana se sfințește la biserică, tabloul niciodată.
  • „Eikon” înseamnă chip, o fereastră spre cer, nu podoabă.
  • Cinstirea trece la persoana sfântă, nu rămâne la lemn.
  • Reper dogmatic, Sinodul de la Niceea, anul 787.
  • Locul ei, colțul de răsărit, cu candelă și busuioc.

Acum știi ce este icoana și cu ce se deosebește de un tablou, iar deosebirea nu ține de frumusețe, ci de rost. Tabloul te bucură de ochi, icoana te ridică spre rugăciune și te apropie de cele sfinte.

Dacă vrei să aduci o icoană în casă, alege-o cu inima curată și sfințește-o la biserică. Așezată cu evlavie în colțul de rugăciune, ea nu va fi un obiect între altele, ci un loc de pace și de întâlnire cu Dumnezeu.