Treci pragul unei catedrale, te apropii de o raclă veche de sute de ani și afli că trupul dinăuntru a rămas neatins de vreme. Pentru mulți, aici începe o întrebare adâncă despre credință și despre puterea lui Dumnezeu.
Tocmai despre moaștele întregi și nestricate ale sfinților, și cum se explică acest semn, vom vorbi pe îndelete în rândurile de mai jos, cu inima deschisă și cu evlavie.
Ce sunt, de fapt, moaștele neputrezite ale sfinților
Moaștele întregi și nestricate sunt trupuri ale unor sfinți care, după zeci sau chiar sute de ani de la adormire, rămân neputrezite, fără semnele firești ale descompunerii. Uneori se păstrează flexibilitatea pielii, alteori chiar mlădierea articulațiilor.
În tradiția ortodoxă, sfintele moaște se împart în trei feluri: trupuri întregi nestricate, oseminte și mici părticele așezate în raclă. Așadar, o părticică dintr-un sfânt este la fel de cinstită ca un trup întreg.
Nu vorbim aici despre o simplă mumificare. Biserica le primește ca pe un dar dincolo de mintea noastră, semn că harul lui Dumnezeu a rămas în trupul celui care a trăit curat.
Cum se explică această minune a trupurilor neputrezite
Biserica nu caută o explicație tehnică, ci citește neputrezirea ca pe o minune, semn că trupul care a fost templu al Duhului Sfânt primește încă din lume o arvună a învierii. Sfântul Ioan Damaschin scria încă din veacul al optulea despre moaște ca izvoare de tămăduire.
Părinții ne învață că viața curată lasă urme și asupra trupului. Totuși, neputrezirea nu este singura dovadă a sfințeniei. Mulți sfinți mari sunt cinstiți doar prin oseminte, fără ca asta să le micșoreze cu nimic slava.
Există și o neputrezire firească, pe care știința o lămurește prin saponificare în soluri umede sau prin mumificare în locuri uscate. Biserica nu o respinge. Doar că, la sfinți, semnul vine însoțit de bună mireasmă, de izvorâre de mir și de vindecări mărturisite.
Și aici se cuvine o grijă. Nu căutăm minunea de dragul minunii, ci întărirea credinței.
Locuri sfinte unde te poți închina la moaște
În toată lumea ortodoxă, sfintele moaște se păstrează în catedrale și mănăstiri unde pelerinii vin cu necazurile lor. La noi, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, ale cărei moaște se află în Catedrală din 1641, adună la hram sute de mii de credincioși, uneori cu cozi de 10 până la 20 de ore.
Ocrotitorul Bucureștiului, Sfântul Dimitrie cel Nou, are racla la Catedrala Patriarhală din 1774. Mai departe, Sfântul Spiridon din Corfu, adormit în anul 348, are un trup căruia, după mărturiile locului, i se schimbă până azi papucii.
Mulți pelerini povestesc o liniște aparte simțită la raclă, o mângâiere care nu se poate spune în cuvinte.
Ce nădejde ne aduc aceste semne sfinte
Cel mai frumos lucru pe care ni-l spun aceste trupuri neatinse de moarte este că sfințenia rămâne cu putință și pentru noi, oamenii simpli. Moartea nu are ultimul cuvânt.
Când ne închinăm la raclă, nu cinstim materia, ci harul lui Dumnezeu lucrător în sfânt. De aceea sărutăm racla cu evlavie și ne rostim cererea în gând, cu smerenie.
Reține esențialul despre sfintele moaște
Iată, pe scurt, ce este bine să păstrăm în inimă despre moaștele neputrezite:
- Sunt trupuri de sfinți rămase întregi după zeci sau sute de ani
- Biserica le primește ca minune, nu ca fenomen natural
- Neputrezirea este un semn al sfințeniei, nu singura dovadă
- Le cinstim cu evlavie, fără senzaționalism, ca venerare, nu adorare
În vremuri de îndoială, aceste semne ne țin trează nădejdea în înviere și în viața veacului ce va să vină. Ele ne cheamă la rugăciune și la o viață trăită cu evlavie, după pilda celor care ne-au mers înainte.
Iar atunci când privim moaștele întregi și nestricate ale sfinților și ne întrebăm cum se explică, răspunsul nu stă în chimie, ci în dragostea lui Dumnezeu, care nu lasă în țărână pe cei ce L-au iubit.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.