Deznădejdea, păcatul de care se bucură cel rău

Sunt nopți în care parcă se lasă peste suflet o ceață grea, în care nimic nu mai are gust și ți se pare că până și Dumnezeu te-a uitat. Despre deznădejdea, păcatul de care se bucură cel rău, vorbeau Sfinții Părinți cu multă luare-aminte, fiindcă ea nu doarme niciodată și lovește exact atunci când ești mai obosit.

Vestea bună e că din această ceață se iese. Nu cu vorbe mari, ci cu pași mici, făcuți chiar în seară aceasta. Hai să-i vedem împreună, pe rând și pe înțelesul tuturor.

Ce este deznădejdea și de ce o numește Biserica păcat

Deznădejdea nu e o simplă tristețe. Este pierderea nădejdii în mila lui Dumnezeu, starea în care omul ajunge să creadă că nu mai poate fi iertat și că pentru el nu mai e scăpare.

De aceea o socotesc Părinții păcat, nu fiindcă aduce întristare, ci fiindcă Îl tăgăduiește pe Dumnezeu cel milostiv. Sfântul Ioan Scărarul, în Scara raiului, o leagă de akedie, amorțeala sufletului care îți taie orice poftă de rugăciune.

O întristare firească după o pierdere trece cu timpul și te lasă să respiri. Deznădejdea, în schimb, macină pe dinăuntru și te închide în tine. Se spune că cel rău se bucură de ea mai mult decât de alte căderi, fiindcă, după cuvântul Sfântului Isaac Sirul, nu păcatul îl pierde pe om, ci nepocăința și deznădejdea de după el. Iuda s-a spânzurat din deznădejde, iar Petru, deși s-a lepădat de trei ori, a plâns și s-a întors prin nădejde.

Cum recunoști semnele deznădejdii în viața de zi cu zi

Lehamitea față de rugăciune este primul semnal de alarmă. Deznădejdea se recunoaște după gânduri care se tot repetă, „nu mai are rost”, „Dumnezeu m-a uitat”, „eu nu mai pot fi iertat”, însoțite de o răceală ciudată față de cele sfinte.

Apoi vine fuga de biserică. Slujbele ți se par lungi și goale, iar Sfânta Împărtășanie o tot amâni, „pentru altă dată”. La fel și spovedania, ținută pe loc de o rușine care, de fapt, e tot lucrarea celui rău.

Mai e și izolarea. Te tragi deoparte de cei dragi și de duhovnic, iar singurătatea hrănește și mai mult tristețea. Tocmai aici e capcana, fiindcă omul lăsat singur cu gândurile lui se afundă tot mai tare.

Pași concreți prin care biruiești deznădejdea

Cea dintâi armă este o rugăciune de câteva cuvinte. Rostește, chiar și în șoaptă, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, de 10-15 ori pe zi, fiindcă rugăciunea scurtă rupe lanțul gândurilor negre atunci când nu mai ai putere de pravilă lungă.

Iată o rânduială simplă de seară, pe care o poți ține chiar acum:

1. Aprinde candela la colțul de rugăciune și stai liniștit un minut, fără grabă.
2. Rostește de trei ori „Doamne, ajută!”, apoi rugăciunea inimii de 10-15 ori.
3. Mulțumește pentru trei lucruri bune din ziua care a trecut, oricât de mărunte.
4. Încheie cu „Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu”.

Pe lângă acestea, citește zilnic Psalmul 50 și Psalmul 90, mergi la duhovnic fără să amâni și fă un lucru mărunt de milostenie pentru altcineva. Așa ieși din învârtirea în jurul propriei tristeți.

Când deznădejdea ascunde și o suferință care cere ajutor

Uneori, apăsarea adâncă și de durată nu este doar o luptă duhovnicească, ci și semnul unei depresii care cere ajutor de specialitate. A cere acest ajutor nu este lipsă de credință.

Sfatul duhovnicului rămâne primul reazem, dar nu ține locul medicului. Părintele Paisie Aghioritul deosebea limpede întristarea care vine de la cel rău de cea cu pricini trupești sau sufletești.

Cere și sfatul medicului dacă tristețea ține de săptămâni întregi, dacă nu mai poți dormi sau dacă apar gânduri de a-ți face rău. Organizația Mondială a Sănătății arată că peste 280 de milioane de oameni trăiesc cu depresie, deci nu ești nici singur, nici „mai slab în credință”. În România poți suna la DepreHUB, 0800 801 200.

Reține esențialul în lupta cu deznădejdea

Iată, pe scurt, cele mai importante repere de care să te ții în această luptă:

• Deznădejdea este pierderea nădejdii în mila lui Dumnezeu, nu o simplă tristețe.
• Rugăciunea scurtă „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, rostită des, e cea dintâi armă.
• Nu amâna spovedania și nu te izola de duhovnic.
• La suferință adâncă și de durată, cere și sfatul preotului, și al medicului.

Nu uita niciodată că nicio cădere nu e mai mare decât mila lui Dumnezeu. Petru s-a întors prin lacrimi, și tu te poți întoarce, oricât de departe ți s-ar părea acum lumina.

Deznădejdea, păcatul de care se bucură cel rău, se topește la cea dintâi rugăciune rostită din inimă. Aprinde candela astă-seară, spune „Doamne, ajută!” și fă primul pas. Restul vine de la sine, cu răbdare și cu nădejde.