Te-ai întrebat vreodată de ce oamenii stau ore în șir la coadă pentru a săruta o raclă cu moaște? Întrebarea „De ce ne închinăm la moaște și la locurile sfinte” are un răspuns cald și limpede, pe care credința ortodoxă îl păstrează de veacuri. Nu e nici superstiție, nici idolatrie.
Hai să lămurim împreună, pe înțelesul tuturor, ce face de fapt creștinul când îngenunchează în fața sfintelor moaște și de ce un pelerinaj rămâne o întâlnire de suflet, nu o simplă plimbare.
Ce înseamnă, de fapt, închinarea la moaște și la locurile sfinte
Mulți confundă două lucruri foarte diferite. Creștinul se închină, adică se pleacă cu toată ființa, numai lui Dumnezeu, iar moaștele și locurile sfinte le cinstește ca pe niște căi prin care harul lucrează și astăzi.
Aici stă cheia. A adora înseamnă a recunoaște pe cineva drept Dumnezeu, iar asta I se cuvine doar Lui. A cinsti înseamnă a prețui, așa cum prețuiești fotografia unui părinte iubit fără să te închini hârtiei.
De aceea nu este idolatrie, cum cred unii. Nu osul sau lemnul primește slava, ci Dumnezeu, izvorul a toată sfințenia, prin omul care I-a fost aproape.
De ce cinstim moaștele sfinților
Trupul unui sfânt nu e o rămășiță oarecare. În timpul vieții a fost templu al Duhului Sfânt, după cuvântul Apostolului Pavel, iar harul nu pleacă din el odată cu moartea.
Sfânta Scriptură ne dă o mărturie tulburătoare. În Cartea a doua a Regilor se spune că un mort aruncat peste oasele Proorocului Elisei a înviat la atingerea lor. Tot așa, în Faptele Apostolilor, basmalele atinse de trupul Sfântului Pavel vindecau bolnavii.
Biserica mărturisește, cu evlavie și fără senzaționalism, că prin moaște se săvârșesc tămăduiri. Multe rămân neputrezite și răspândesc bună mireasmă, semn că sfântul este viu înaintea lui Dumnezeu. La noi sunt cinstite moaștele Sfintei Parascheva de la Iași, ale Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, și ale Sfântului Nectarie.
Ce sunt locurile sfinte și de ce ne închinăm la ele
Un loc sfânt este pământul pe care s-a arătat în chip deosebit lucrarea lui Dumnezeu. Sunt bisericile și mănăstirile, izvoarele tămăduitoare și, mai presus de toate, Țara Sfântă, unde a viețuit Mântuitorul.
Acolo rugăciunea pare mai cu putere, fiindcă locul a fost sfințit de prezența harului și de rugăciunile celor dinaintea noastră. O mănăstire e ca un „cer pe pământ”, un loc unde lumea cu grijile ei rămâne dincolo de poartă.
De aceea un pelerinaj nu e turism. Drumul lung, oboseala și așteptarea, uneori de zeci de ore la Iași, se prefac în jertfă și pocăință.
Cum ne închinăm cu evlavie, nu din obișnuință
Închinarea adevărată pornește din inimă, nu din grabă. Înainte de a săruta o raclă sau o icoană, creștinul se așază cu credință și smerenie, lăsând curiozitatea goală deoparte.
Pașii sunt simpli și se învață ușor:
- Îți faci semnul crucii și o metanie.
- Rostești o scurtă rugăciune către sfânt.
- Săruți cu evlavie sfânta raclă sau icoana, apoi te închini din nou.
Ferește-te de „atingerea pentru noroc” și de mersul la sfinte moaște doar ca să bifezi o dorință. Unui copil îi poți explica simplu, că mergem să-l cinstim pe un prieten al lui Dumnezeu, care se roagă pentru noi.
Întrebări de credință pe care și le pune orice creștin
„Nu cumva e închinare la oameni?” Este una dintre cele mai firești întrebări de credință. Răspunsul Bisericii este senin, cinstirea sfinților urcă, de fapt, către Dumnezeu, Cel care i-a sfințit.
Minunile nu sunt magie și nu funcționează ca un automat. Vindecarea ține de voia lui Dumnezeu și de credința omului, nu de un gest mecanic care „garantează” un rezultat.
Iar dacă nu simți nimic deosebit la închinare, nu te neliniști. Harul nu se măsoară în emoții, ci lucrează tăcut. Cine nu poate ajunge la moaște se roagă acasă, în fața icoanei, cu aceeași credință.
Reține esențialul despre închinarea la moaște și locurile sfinte
Iată, pe scurt, lucrurile de care merită să te ții minte:
- Ne închinăm doar lui Dumnezeu, iar moaștele și locurile sfinte le cinstim.
- Moaștele sunt semn că sfinții sunt vii înaintea lui Dumnezeu.
- Pașii închinării: semnul crucii, o rugăciune, sărutarea raclei, smerenie.
- Pelerinajul e întâlnire cu harul, nu o simplă plimbare.
Așadar, de ce ne închinăm la moaște și la locurile sfinte? Pentru că prin sfinții lui Dumnezeu simțim că cerul e mai aproape, iar harul Lui lucrează și astăzi, viu și lucrător.
Data viitoare când ajungi în fața unei sfinte racle, nu te grăbi. Fă-ți semnul crucii, spune o rugăciune din inimă și lasă liniștea acelui loc să te cuprindă. Vei pleca mai ușor decât ai venit.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.