Sunt momente în natură care ne lasă fără cuvinte. Iar ceea ce fac elefanții când unul dintre ei se stinge este, poate, cel mai tulburător dintre toate. Elefanții îngroapă uneori morții cu frunze și crengi, un ritual de doliu, ca al oamenilor, care i-a impresionat profund chiar și pe cercetătorii obișnuiți să studieze animale.
Nu e o legendă, nici o poveste înfrumusețată. Sunt fapte observate în sălbăticie, an după an, de oameni care și-au dedicat viața înțelegerii acestor uriași blânzi.
Ce fac elefanții când unul dintre ei moare
Imaginează-ți o turmă care se oprește brusc lângă trupul unui semen căzut. Elefanții acoperă uneori corpul celui mort cu frunze, crengi și pământ, într-un gest care seamănă izbitor cu o înmormântare omenească.
Totul decurge tăcut. Se apropie unul câte unul, ating trupul cu trompa și cu tălpile, apoi rup ramuri din copacii din jur și le așază peste cel pierdut. Uneori rămân acolo ore în șir, alteori zile întregi.
Cynthia Moss, fondatoarea proiectului de cercetare din Amboseli, Kenya, a urmărit elefanți sălbatici încă din 1972. Ea a descris cum aceștia ating și examinează oasele celor morți, fără să arate vreun interes față de oasele altor specii. Parcă ar recunoaște ceva. Parcă ar ști.
De ce se comportă elefanții ca și cum ar jeli
Elefanții jelesc pentru că au o memorie uriașă și legături de familie foarte strânse. Creierul lor cântărește aproape 5 kilograme, cel mai mare dintre animalele terestre, iar femelele bătrâne țin minte rute și fețe vreme de zeci de ani.
În turmă, totul se învârte în jurul familiei. Legătura dintre o mamă și puiul ei durează toată viața, iar gestația este cea mai lungă dintre mamifere, aproape 22 de luni. Când pierd pe cineva, durerea pare reală.
Etologul Joyce Poole, care studiază elefanții de peste 40 de ani, a relatat cazuri în care un elefant rămânea lângă un membru mort al turmei ore sau zile la rând. A fost filmată chiar și o femelă care încerca, din nou și din nou, să își ridice puiul fără viață.
Ce ne învață acest gest despre inteligența animalelor
Loialitatea, dorul și grija față de cei pierduți nu sunt doar trăsături omenești. Comportamente asemănătoare apar și la cimpanzei, delfini sau corbi, semn că lumea simțirii este mult mai bogată decât credeam.
Cercetătorii sunt prudenți și nu vorbesc despre „doliu” exact ca la oameni, fiindcă nu știm dacă elefanții înțeleg moartea ca pe o idee. Dar ceea ce se vede cu ochii este de netăgăduit, o tristețe tăcută, o veghe plină de respect.
Iar faptul că elefanții îngroapă uneori morții cu frunze și crengi, ca un ritual de doliu asemănător celui omenesc, ne aduce aminte un lucru simplu. Animalele simt mai mult decât ne place să recunoaștem, iar asta ar trebui să ne facă să le privim cu mai multă blândețe.
Ai trăit și tu o întâmplare care ți-a arătat cât de mult simt animalele? Povestește-ne în comentarii.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.