Sunt curiozități istorice care te fac să zâmbești și să clatini din cap în același timp. Iar aceasta e una dintre ele. Faptul că împăratul Vespasian a pus taxă pe urina colectată din toaletele publice, iar de aici a apărut expresia „banii nu miros” (pecunia non olet), pare o glumă, dar nu este. A fost o sursă reală de venit pentru stat.
Hai să vedem de unde a pornit toată povestea și de ce o spunem și azi, după aproape 2000 de ani.
Curiozitatea istorică pe care puțini o cunosc despre Roma antică
În Roma antică, banii nu veneau doar din cuceriri și din comerț. Veneau, surprinzător, și din latrine. Vespasian a introdus o taxă pe urina strânsă din toaletele publice, cunoscută în latină drept vectigal urinae.
Cine era acest împărat? Titus Flavius Vespasianus a domnit între anii 69 și 79 d.Hr. și a fost cel care a început construcția Colosseumului. A urcat pe tron după anul haotic al celor patru împărați și a moștenit o vistierie goală, secătuită de risipa lui Nero și de războaiele civile.
Așa că omul a căutat bani peste tot. Inclusiv acolo unde nimeni nu s-ar fi gândit.
La ce folosea, de fapt, urina în Roma antică
Aici e partea pe care mulți o ratează. Urina nu era un simplu deșeu, ci o materie primă căutată. Conține amoniac, un agent puternic de curățare și degresare, foarte util într-o lume fără detergenți.
Spălătorii din Roma, numiți fullones, foloseau urina ca să curețe și să albească togile de lână și ca să fixeze culorile la vopsit. Tăbăcarii o întrebuințau la prelucrarea pieilor. Era, practic, „detergentul” epocii.
De aceea se strângea din vasele publice și se vindea meșteșugarilor. Comerțul cu urină era atât de cunoscut, încât mai târziu francezii și-au botezat pisoarele publice vespasiennes, după numele împăratului.
Cum a apărut expresia „banii nu miros”
Zicala s-a născut dintr-o discuție în familie. Titus, fiul lui Vespasian, i-a reproșat tatălui că pune taxă pe ceva atât de murdar.
Drept răspuns, împăratul i-a pus sub nas o monedă din primii bani încasați și l-a întrebat dacă îl deranjează mirosul. Titus a recunoscut că nu. Atunci Vespasian i-ar fi spus: „Atqui ex lotio est”, adică „și totuși vine din urină”.
Anecdota ne-a rămas de la istoricul roman Suetonius, în lucrarea „Viețile celor doisprezece Cezari”. Formularea scurtă pecunia non olet este o sinteză de mai târziu, nu chiar vorbele exacte ale împăratului.
Ce înseamnă astăzi „pecunia non olet”
Folosim zicala și acum, cu același sens. Spunem „banii nu miros” atunci când vrem să subliniem că nu contează din ce sursă vin banii, atâta timp cât ajung în buzunar.
De cele mai multe ori o spunem ironic sau ca o mică scuză pentru câștiguri obținute din surse discutabile. E uimitor cum o decizie financiară luată acum două milenii a lăsat o urmă atât de adâncă în felul în care vorbim.
Iată ce reține mai ușor mintea din toată povestea:
- Vespasian a domnit între 69 și 79 d.Hr. și a taxat urina, nu accesul la latrine.
- Urina valora bani fiindcă amoniacul din ea curăța lâna și pieile.
- Expresia vine de la Suetonius, dar pecunia non olet e o reformulare ulterioară.
Tocmai astfel de detalii arată cât de viu rămâne trecutul în viața noastră. Faptul că împăratul Vespasian a pus taxă pe urina din toaletele publice, iar de aici s-a născut expresia „banii nu miros” (pecunia non olet), nu e doar o curiozitate amuzantă, ci o dovadă că Roma antică ne însoțește și astăzi.
Tu știai povestea din spatele acestei zicale? Câți dintre prietenii tăi crezi că o cunosc cu adevărat? Etichetează-i mai jos și vezi cine se prinde.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.