Sunt domnitori pe care îi învățăm la școală și domnitori pe care îi purtăm în suflet. Ștefan cel Mare face parte din a doua categorie. Sub Ștefan, Moldova a cunoscut biserici, cetăți și o credință care a ținut neamul laolaltă, iar urmele acelei vremi le simțim și astăzi.
Pe 2 iulie îl pomenim ca pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Este ziua potrivită să ne amintim de ce numele lui a rămas viu peste atâtea veacuri.
Cine a fost Ștefan cel Mare și de ce îl pomenim cu drag
Puțini conducători au lăsat o urmă atât de adâncă într-un singur om. Ștefan cel Mare a domnit aproape jumătate de secol, din 1457 până pe 2 iulie 1504, cea mai lungă domnie din istoria noastră medievală.
A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, cu numele de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Nu întâmplător l-au votat românii drept cea mai mare personalitate din istoria țării, în campania „Mari Români”.
Numele lui a rămas viu pentru că a îmbinat curajul ostașului cu smerenia credinciosului. Oamenii au simțit asta atunci și o simțim și noi acum.
Bisericile și mănăstirile ridicate de Ștefan cel Mare
Cronicile spun că Ștefan înălța o biserică după fiecare bătălie, ca semn de mulțumire către Dumnezeu. Așa au apărut zecile de lăcașuri care și astăzi împodobesc Moldova.
Tradiția vorbește despre vreo 44 de ctitorii. Numărul exact rămâne mai degrabă o legendă frumoasă, dar mărturia credinței lui e foarte reală.
Mănăstirea Putna, sfințită în 1470, i-a fost ctitoria de suflet și locul unde se odihnește. Mihai Eminescu o numea „Ierusalimul neamului românesc”. Tot din acea vreme s-a păstrat și bisericuța de la Pătrăuți, cea mai veche ctitorie a lui rămasă întreagă.
Aceste lăcașuri au devenit, generație după generație, repere de credință la care ne întoarcem mereu.
Cetățile care au apărat Moldova în vremea lui Ștefan
O țară mică are nevoie de ziduri tari. Ștefan cel Mare a întărit un lanț de cetăți care au făcut Moldova greu de cucerit, de la Suceava și Neamț până la Hotin și Cetatea Albă.
Ele au fost scutul oamenilor de rând, al gospodăriilor și al liniștii de zi cu zi. La 10 ianuarie 1475, la Vaslui, Ștefan a învins o armată otomană mult mai numeroasă, una dintre cele mai mari biruințe creștine ale acelui veac.
Aici se vede adevărul: credința și curajul au cântărit mai mult decât numărul ostașilor.
Credința care a ținut neamul laolaltă
Credința a fost firul care a legat totul. Ea le-a dat oamenilor putere, nădejde și un rost comun, mai presus de greutăți și de frică.
Ștefan însuși mergea la luptă cu rugăciune, iar biruințele nu și le punea pe seamă, ci pe seama ajutorului lui Dumnezeu. Această smerenie a domnitorului a devenit pildă pentru un întreg popor.
Ce ducem mai departe din pilda lui Ștefan
Moștenirea voievodului nu stă doar în piatră veche. Stă în câteva lucruri simple pe care le putem păstra vii fiecare dintre noi.
- Credința ca temelie care ne ține uniți, așa cum a unit Moldova de odinioară.
- Recunoștința față de cei care au apărat și au ridicat această țară.
- Mândria de a fi urmașii unei istorii luminoase.
- Datoria de a ține vii bisericile, cetățile și amintirea lor.
Sub Ștefan, Moldova a cunoscut biserici, cetăți și o credință care a ținut neamul laolaltă, iar această moștenire ne aparține și nouă. Mai ales pe 2 iulie, de ziua pomenirii lui, merită să ne oprim o clipă și să spunem un simplu „mulțumesc”.
Dați un like și distribuiți dacă sunteți mândri de istoria noastră! Iar în comentarii, spuneți-ne ce mănăstire ctitorită de Ștefan ați vizitat.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.