Ficat de pui după o rețetă marocană – Dacă vă plac ficățeii, atunci trebuie să încercați această rețetă – Aveți nevoie de următoarele ingrediente:
Ingrediente necesare
- 600 g ficat de pui
- 15 g coriandru
- 15 g pătrunjel
- 4 linguri de ulei de măsline
- 1 linguriță și jumătate boia de ardei
- o jumătate de linguriță piper roșu măcinat
- 5 căței de usturoi
- sare, după gust
- piper negru, după gust
Cum se prepară?
- Spălați ficatul și curățați-l de peliculă și de excesul de grăsime. Uscați-l cu un prosop de hârtie.
- Tăiați mărunt coriandrul și pătrunjelul, tocați usturoiul și amestecați-le toate într-un vas adânc. Adăugați apoi uleiul, boia de ardei, piperul roșu și piperul negru, amestecați și gustați.
- Puneți ficatul în marinadă și lăsați-l timp de o oră (se recomandă să-l puneți în frigider).
- Prăjiți ficatul într-o tigaie fără ulei până se înroșește – asta durează aproximativ 15 minute.
Serviți-l cu multă verdeață! Poftă bună!
Încearcă și… Ciuperci champignon în sos de smântână, cu usturoi și cimbru

Ingrediente:
- 200 g ciuperci champignon
- 2 linguri de unt
- 1 lingură de ulei de măsline
- 2 căței de usturoi
- 1-2 crenguțe de cimbru
- 1 pahar de smântână pentru gătit
- sare, după gust
- piper negru (măcinat), după gust
- 70 g cașcaval tare
Mod de preparare:
Încălziți ușor smântâna pentru gătit, apoi adăugați usturoiul tocat și crenguțele de cimbru. Fierbeți aproximativ 5 minute, amestecând în permanență pentru a evita fierberea rapidă…

Spălați ciupercile și uscați-le cu un prosop de hârtie. Puneți-le în tavă, apoi puneți sare, piper, adăugați bucățile de unt și turnați deasupra ulei de măsline.

Turnați ciupercile în sos și coaceți-le la 180 de grade, aproximativ jumătate de oră. Scoateți tava, presărați cașcaval deasupra și gătiți încă 5 minute. Dacă nu doriți cașcaval, puteți să nu-l adăugați, oricum va fi gustos…
Serviți la masă ca fel principal sau ca și garnitură pentru friptură.
Poftă bună!

Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.