Sunt flori pe care le vezi în orice grădină și flori pe care trebuie să le meriți. Floarea-de-colț crește sus, în munții noștri, și e ocrotită prin lege, o mândrie a Carpaților pe care nu o întâlnești la marginea drumului.
Ca să o vezi cu ochii tăi, trebuie să urci. Iar asta spune deja totul despre ce fel de floare este.
Floarea-de-colț, comoara catifelată a munților noștri
Imaginează-ți o stea albă, acoperită cu puf moale ca pâsla, prinsă între stânci la peste 1.500 de metri. Aceasta este floarea-de-colț, una dintre cele mai rare și mai iubite plante de munte de la noi.
Numele științific, Leontopodium, vine din grecește și înseamnă „laba leului”, după forma frunzulițelor pufoase. La noi i se mai spune și „steaua munților”, fiindcă seamănă leit cu o steluță argintie.
Ceea ce pare o singură floare albă este de fapt un mănunchi de flori mici, galbene, strânse la mijloc și înconjurate de frunze acoperite cu peri deși. Tocmai acest aer delicat și greu de atins a făcut-o, de-a lungul vremii, o adevărată mândrie pentru România.
De ce crește floarea-de-colț atât de sus, pe stânci
Floarea-de-colț crește pe stâncile golașe și pajiștile alpine fiindcă acolo găsește exact ce îi trebuie, aer curat, soare din belșug și un sol sărac, pietros, calcaros, unde alte plante nu rezistă. O întâlnești între 1.500 și aproape 3.000 de metri.
„Blănița” ei de puf nu e doar frumoasă, ci are un rol real. Perii albi o apără de ger, de vânt și de razele ultraviolete puternice de la înălțime, reducând pierderea de apă.
De aceea n-o vezi pe câmpii sau prin grădinile de la șes. La altitudine mică, fără frig și fără soarele tare al crestelor, ea pur și simplu nu se simte bine. În Carpați o găsești în Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraș, Rodnei și Ceahlău.
De ce este floarea-de-colț ocrotită prin lege
Floarea-de-colț este protejată prin lege în România pentru că a fost culeasă fără măsură ani la rând și a ajuns pe cale de dispariție. A fost printre primele plante puse sub ocrotire la noi, încă din perioada interbelică.
A contat enorm moda buchetelor și a coronițelor de altădată. Fiecare turist credea că „una singură nu strică”, însă, înmulțit cu mii de oameni, gestul a rărit-o îngrijorător.
Astăzi ruperea, dezrădăcinarea sau vânzarea ei din natură sunt interzise și se pedepsesc cu amenzi. Regula e simplă și frumoasă, o admiri și o fotografiezi, dar n-o rupi.
Ce se spune din bătrâni despre floarea-de-colț
Din bătrâni, floarea-de-colț era socotită floarea curajului și a iubirii curate. Numai flăcăii îndrăzneți urcau pe stâncile periculoase ca să o culeagă și să o dăruiască fetei iubite, dovadă de dragoste adevărată.
Se spune că, ținută uscată la icoană sau între filele unei cărți, aducea noroc și ferea casa de rele. În satele de munte din Alpi se mai foloseau pe vremuri leacuri din ea pentru tuse și răceală, dar astăzi planta sălbatică nu se mai atinge, fiind ocrotită.
Ține minte despre floarea-de-colț
Iată, pe scurt, cele mai importante lucruri de reținut despre această floare a munților:
- Crește sus, peste 1.500 de metri, pe stânci și pajiști alpine calcaroase
- Este plantă ocrotită prin lege, nu se rupe și nu se dezrădăcinează
- Înflorește vara, cam din iulie până în septembrie
- Din bătrâni e simbolul curajului, al iubirii și al norocului
La urma urmei, frumusețea ei stă tocmai în faptul că rămâne acolo, pe creste, liberă și sălbatică. Floarea-de-colț crește sus, în munții noștri, și e ocrotită prin lege, o mândrie a Carpaților pe care o lăsăm moștenire copiilor noștri.
Data viitoare când urci pe munte și o zărești între stânci, oprește-te, privește-o și fotografiaz-o. Atât. Lăsată la locul ei, va înflori și la anul, pentru tine și pentru toți cei care vor urca după tine.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.