Sunt gesturi care spun mai mult decât o mie de predici. Atunci când Iisus spală picioarele ucenicilor, lecția smereniei se arată nu prin vorbe înalte, ci printr-o faptă pe care nimeni nu se aștepta s-o facă tocmai Stăpânul lumii. În seară dinaintea Patimilor, El S-a aplecat ca un slujitor de rând în fața celor doisprezece.
Scena pare simplă, dar răstoarnă tot ce credem despre mărire și putere. Cel mai mare dintre toți alege locul cel mai de jos. Și ne lasă o pildă pe care o purtăm până azi.
Ce s-a întâmplat la Cina cea de Taină
Momentul este istorisit în Evanghelia după Ioan, capitolul 13. Înainte de Paștele evreiesc, Iisus S-a ridicat de la masă, Și-a încins un ștergar și a turnat apă într-un vas, apoi a început să spele picioarele ucenicilor, unul câte unul.
Trebuie să înțelegem ce însemna asta atunci. În Palestina secolului întâi, oamenii umblau în sandale pe drumuri prăfuite, iar spălarea picioarelor era lăsată celui mai de jos slujitor din casă. Nimeni cu un dram de cinste nu se cobora la o asemenea treabă.
Tocmai de aceea fapta cutremură. Dintre cei patru evangheliști, doar Ioan ne-a păstrat acest episod, ca pe o comoară.
De ce a făcut Mântuitorul acest gest neașteptat
Iisus a spălat picioarele ucenicilor ca să le arate, prin faptă, ce înseamnă dragostea care slujește fără să aștepte răsplată. Gestul a venit exact când ucenicii se certau între ei cine este mai mare, iar răspunsul Lui a fost o lecție tăcută, dar usturătoare.
Cel mai mare este cel care slujește. Atât.
El nu Și-a pierdut nimic din vrednicie în timp ce Se apleca. Rămâne Învățător și Domn tocmai în clipa în care spală picioarele celor pe care îi învață, după cum mărturisește chiar textul evanghelic.
Cuvintele Domnului către Petru și înțelesul lor
Petru s-a împotrivit din prea multă evlavie. „Nu-mi vei spăla picioarele în veac”, a spus el, neînțelegând taina. Iar Domnul i-a răspuns scurt: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine.”
Cuvintele acestea ascund un înțeles adânc. Spălarea trupească închipuie o curățire lăuntrică, a sufletului de păcate. Fără curățirea pe care ne-o dăruiește Hristos, nu ne putem apropia de Dumnezeu.
Sfinții Părinți, între care Sfântul Ioan Gură de Aur în tâlcuirile sale la Ioan, văd în gest o pregătire pentru înțelegerea jertfei de pe Cruce.
Cum trăim smerenia în viața de zi cu zi
Smerenia înseamnă să-i slujești pe cei din jur cu bucurie, fără să te crezi mai presus. Nu este slăbiciune, nici umilire de sine, ci puterea liniștită de a pune binele altuia înaintea mândriei tale.
Iată cum se traduce ea în fapte mărunte:
- ajută în familie fără să ții socoteala cine a făcut mai mult;
- iartă cel dintâi, chiar și atunci când ai dreptate;
- fă un lucru bun pentru altul fără să aștepți mulțumiri;
- pleacă fruntea în loc să cauți întâietatea.
Biserica păstrează vie amintirea acestui moment. În Joia Mare a Săptămânii Patimilor se săvârșește rânduiala spălării picioarelor, în care arhiereul spală picioarele a doisprezece preoți, după pilda Domnului. Este o mărturie că Evanghelia se trăiește, nu doar se citește.
Reține esențialul despre lecția smereniei
Iată, pe scurt, ideile de păstrat din acest moment al Evangheliei:
- Iisus a spălat picioarele celor doisprezece la Cina cea de Taină, slujind ca cel mai mic.
- Smerenia adevărată se vede în fapte, nu în vorbe frumoase.
- „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine”, fără curățirea de la Dumnezeu nu ne apropiem de El.
- Slujește-i pe cei din jur cu bucurie, în familie și între oameni.
Când privim cum Iisus spală picioarele ucenicilor, lecția smereniei ne cheamă să coborâm și noi de la masa mândriei noastre. Nu ni se cere ceva mare, ci ceva greu, să ne aplecăm cu dragoste în fața celuilalt.
Începe astăzi, cu un gest mic. O mână de ajutor, o iertare oferită întâi, o vorbă bună fără să aștepți nimic. Așa prinde rădăcini în inimă pilda Domnului.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.