Printre obiceiurile rămase de la bunici, unul se ține minte cu drag și azi. Macul presărat se zicea din bătrâni că ferește de rele, „că până îl numără, se face ziuă”. Era un gest mărunt, făcut seară la fereastră sau la prag, dar în el încăpea toată grija omului de la țară pentru casa și pruncii lui.
Nu era leac de doctor și nimeni nu-l dădea drept adevăr dovedit. Era o credință, o datină care se trecea din mamă în fiică, odată cu coliva, cu busuiocul sfințit și cu mirosul de pâine caldă din tindă.
Ce se spunea din bătrâni despre macul de la geam
În satul de altădată, oamenii presărau bobițele mărunte de mac la fereastră, la ușă și prin colțurile casei, mai ales seară. Se zicea că răul, până numără fiecare bob, se face ziuă, iar puterea lui se risipește la primul cântat de cocoș.
Boabele multe și mici erau, în mintea oamenilor, o piedică greu de trecut. O singură capsulă de mac are între o mie și patru mii de semințe, iar o plantă întreagă scoate zeci de mii. Cine ar fi avut răbdare să le numere pe toate până în zori?
Tot din aceeași socoteală se punea mac și în jurul leagănului, ca să apere copilul mic. Uneori se presăra grâu sau nisip, după aceeași logică a numărării fără sfârșit.
De ce tocmai macul și cum îl foloseau oamenii
Macul a fost ales tocmai pentru mulțimea de semințe pe care nimeni nu le poate număra într-o noapte. De aici i s-a dus vestea de pază a gospodăriei împotriva duhurilor și a relelor.
Se folosea cu precădere în nopțile socotite primejdioase. În Ajunul Sfântului Andrei, pe 29 spre 30 noiembrie, gospodinele din Moldova și Transilvania ungeau ușile și ferestrele cu usturoi și presărau mac pe la praguri. La fel se făcea în noaptea Sângiorzului, de Sfântul Gheorghe, și în Ajunul Crăciunului.
Multe dintre aceste datini sunt strânse în culegerile vechi de folclor, între care lucrările lui Simion Florea Marian despre datini și credințe populare. Ele ne arată cât de bogat era calendarul de obiceiuri al satului românesc.
Dincolo de partea de credință, macul era și plantă de leac și de bucătărie. Semințele măcinate intrau în cozonac, în colivă, în sarmalele de post și în plăcinte, așa cum le știm și azi.
Macul de grădină și macul roșu de câmp nu sunt totuna
O încurcătură des întâlnită este între cele două feluri de mac. Macul de grădină, cel cu semințe pentru cozonac, e altă plantă decât macul roșu care înflorește pe holdele de grâu în mai și iunie.
Amândouă apar în credințele de demult, dar e bine de știut că nu sunt la fel. Macul de grădină conține substanțe puternice, așa că vechiul obicei de a adormi copiii mici cu lapte și semințe de mac e privit astăzi ca primejdios și nu se mai face.
Pentru noi, macul rămâne mai ales o amintire caldă, de lanuri roșii și de colivă presărată cu mac, nu o rețetă de urmat întocmai.
Așa se păstrează frumusețea acestor datini, ca poveste, nu ca leac. Macul presărat se zicea din bătrâni că ferește de rele, „că până îl numără, se face ziuă”, și tocmai în această vorbă se vede cât de gingaș gândeau oamenii de odinioară.
Voi ce leacuri și obiceiuri din bătrâni mai țineți și azi? Povestiți-ne, că tare frumos e să nu se piardă.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.