Imaginează-ți un oraș întreg care își ține respirația, la propriu. În timpul ciumei, mulți credeau că boala se răspândește prin „aer rău”, adică miasme, nu prin purici și șobolani. Oamenii se fereau de mirosuri urâte, în timp ce adevăratul ucigaș le sărea pe haine din blana rozătoarelor.
E una dintre cele mai uimitoare neînțelegeri din istoria omenirii. Sute de ani, milioane de oameni au luptat cu un dușman greșit. Hai să vedem cum s-a întâmplat asta.
De ce credeau oamenii din Evul Mediu că boala vine din „aerul rău”
În Evul Mediu, explicația dominantă pentru molimă era teoria miasmelor. Se credea că aburi otrăviți ies din mlaștini, gunoaie și cadavre, iar acești vapori infectau aerul orașelor.
Cuvântul „miasma” vine din greaca veche și înseamnă „murdărie” sau „poluare”. Ideea părea logică pe atunci, fiindcă locurile împuțite chiar erau și cele mai bolnave. Mirosul greu era citit ca un semn clar că aerul s-a stricat.
În timpul Morții Negre, între 1347 și 1351, această teorie era acceptată chiar și de facultatea de medicină din Paris. Epidemia a ucis între 25 și 50 de milioane de oameni, adică o treime până la jumătate din populația Europei. Nimeni nu bănuia puricii.
Medicii purtau măști cu cioc pline de plante parfumate
Costumul medicului de ciumă pare azi desprins dintr-un film de groază. Masca avea un cioc lung, umplut cu ierburi aromate, flori uscate, mirodenii și oțet, fiindcă doctorii erau convinși că un miros plăcut îi apără de aerul otrăvit.
Acest costum bizar i se atribuie medicului francez Charles de Lorme, pe la 1619. În interiorul ciocului se puneau levănțică, mentă, cuișoare și alte plante mirositoare.
Practic, se apărau de un dușman care nici nu exista. Ironia e că haina lungă și cerată îi proteja totuși puțin, fiindcă puricii alunecau mai greu pe ea.
Ce făceau oamenii ca să se apere de miasme
Pe străzi se aprindeau focuri uriașe, ca să „ardă” aerul stricat. Oamenii ardeau tămâie și ierburi parfumate prin case și țineau buchete de flori la nas când ieșeau afară.
Acest obicei a rămas chiar și în cultura populară. Versul din rima englezească pentru copii „Ring a Ring o’ Roses” amintește, după unii cercetători, tocmai de florile purtate la nas în vremea ciumei.
Autoritățile încercau să curețe aerul prin orice mijloc, dar epidemia nu se oprea. Singura măsură care chiar funcționa era carantina, cuvânt venit din italianul quaranta giorni, adică patruzeci de zile de izolare a corăbiilor în porturi.
Cum a fost descoperit adevăratul vinovat
Adevărul a ieșit la iveală abia la finalul secolului al XIX-lea. În 1894, la Hong Kong, medicul Alexandre Yersin a identificat bacteria responsabilă, numită azi Yersinia pestis în onoarea lui.
Boala se transmitea prin mușcătura puricelui de șobolan. Când șobolanul gazdă murea, puricii flămânzi treceau la oameni. Le-a luat oamenilor sute de ani să afle asta, fiindcă nimeni nu avea microscoape destul de bune și nimeni nu bănuia o vietate atât de mică.
Reține curiozitatea pe scurt
Iată ideile esențiale despre ciumă și confuzia din jurul ei:
- Oamenii credeau că molima vine din „aerul rău”, nu de la purici și șobolani.
- Medicii purtau măști cu cioc pline de plante parfumate, complet degeaba.
- Bacteria a fost descoperită de Alexandre Yersin abia în 1894.
- Carantina de 40 de zile a fost una dintre puținele măsuri care chiar ajutau.
Privind în urmă, e ușor să zâmbim. Totuși, oamenii aceia făceau tot ce puteau cu ce știau pe atunci.
În timpul ciumei, mulți credeau că boala se răspândește prin aer rău, nu prin purici și șobolani, iar această confuzie ne arată cât de departe a ajuns știința de atunci. Știai despre măștile cu cioc ale medicilor de ciumă? Spune-ne în comentarii!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.