Sunt povești pe care le auzi o dată și ți se așază în suflet pentru totdeauna. Pilda lucrătorilor tocmiți la vie și plata cea de pe urmă este una dintre ele, o povestire scurtă, dar cu o tâlcuire care îți schimbă felul în care privești dreptatea și mila.
O găsim spusă chiar de Mântuitorul și, deși vorbește despre muncă și simbrie, nu despre asta este ea cu adevărat. Hai să o luăm cu drag, pas cu pas, ca pe o vorbă bună de la cineva drag.
Ce ne spune pilda lucrătorilor tocmiți la vie
Pe scurt, este povestirea unui stăpân care iese de mai multe ori într-o zi să tocmească muncitori la via lui, iar seară le plătește tuturor la fel, un dinar, fie că au lucrat de dimineață, fie doar un ceas.
O găsim doar în Evanghelia după Matei, capitolul 20, versetele 1-16. Vine imediat după cuvintele „mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă și din cei din urmă vor fi cei dintâi”, care se repetă și la sfârșit. Iisus a ales tocmai via și munca la câmp fiindcă erau lucruri pe care orice om de atunci le înțelegea dintr-o privire.
Cum se desfășoară pilda, pas cu pas
Toată povestea ține de la răsăritul până la apusul soarelui. Stăpânul iese dis-de-dimineață, pe la ceasul întâi, și se învoiește cu lucrătorii pe un dinar pe zi, care era pe atunci plata obișnuită a unei familii.
Apoi iese din nou, mereu și mereu:
- La ceasul al treilea, pe la ora 9.
- La ceasul al șaselea, la amiază.
- La ceasul al nouălea, pe la ora 15.
- Și chiar la al unsprezecelea ceas, când ziua era aproape gata.
Seară, la plată, începe cu cei tocmiți ultimii. Și „au luat și ei câte un dinar”. Cei dintâi, văzând asta, cârtesc, dar stăpânul răspunde blând: „Prietene, nu-ți fac nedreptate; au nu te-ai tocmit cu mine un dinar?”
Tâlcul pildei lui Iisus pe înțelesul tuturor
Stăpânul viei Îl închipuie pe Dumnezeu, via este Împărăția Cerurilor, iar dinarul este darul mântuirii, dăruit din iubire, nu câștigat ca o plată.
Sfinții Părinți, între care Sfântul Ioan Gură de Aur, văd în ceasurile zilei vârstele vieții, de la copilărie până la bătrânețe, dar și clipele în care fiecare răspunde chemării lui Dumnezeu. Iar ceasul al unsprezecelea ne duce cu gândul la tâlharul de pe cruce, chemat în ultima clipă și intrat primul în rai.
De aceea bunătatea stăpânului nu este nedreptate, ci milostivire. Cuvintele „ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun” ne arată că invidia, nu lipsa, ne tulbură inima.
Ce ne învață pilda pentru viața de azi
Niciodată nu este prea târziu să te întorci la Dumnezeu. Fie că ai venit „de dimineață”, fie în ceasul al unsprezecelea, ușa rămâne deschisă, iar aceasta este cea mai caldă mângâiere a pildei.
Nu întâmplător fraza „cei din urmă vor fi cei dintâi” revine în Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, citit la slujba de Înviere. Așa o trăim noi, an de an, în noaptea de Paști.
Învățătura cea mai limpede este să nu cârtim când și altora le merge bine. Atenție însă la o capcană: pilda nu îndeamnă la lene și nici la amânarea pocăinței, fiindcă nimeni nu știe dacă va mai apuca acel ceas de pe urmă.
Reține esențialul din pilda lucrătorilor tocmiți la vie
Iată, pe scurt, adevărurile pe care le poți păstra în inimă din această pildă a lucrătorilor tocmiți la vie:
- Stăpânul viei este Dumnezeu, iar dinarul este darul mântuirii, dăruit din iubire.
- Chemarea vine la orice ceas al vieții, nu doar în tinerețe.
- Cei din urmă pot fi cei dintâi, dacă răspund cu inimă curată.
- Invidia ne fură bucuria, recunoștința ne-o aduce înapoi.
Frumusețea acestei povestiri stă în faptul că ne scoate din socoteala rece a omului și ne așază în lumina iubirii lui Dumnezeu. Nu numărăm anii, nu cântărim faptele, ci ne bucurăm că pentru fiecare dintre noi este loc.
Așa rămâne pilda lucrătorilor tocmiți la vie și plata cea de pe urmă, o chemare blândă să nu deznădăjduim niciodată. Oricât de târziu ai porni la drum, Dumnezeu te așteaptă cu același dar întreg și cu aceeași bucurie.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.