Prăjitură cu cremă de lapte și ciocolată – cremoasă, delicioasă, apetisantă și ușor de preparat

Prăjitura cu cremă de lapte și ciocolată este foarte gustoasă și ușor de preparat. Nu trebuie să stai o zi întreagă în bucătărie pentru a pregăti acest desert încântător. Lista cu ingrediente și modul de preparare sunt prezentate în rândurile de mai jos.

Ingrediente pentru blat:

  • 4 ouă, 4 linguri zahăr
  • 4 linguri apă caldă
  • 4 linguri făină, 2 linguri cacao
  • 1 plic praf de copt, un vârf de cuțit de sare
  • 1 litru lapte cu ciocolată

Ingrediente pentru cremă:

  • 1 litru lapte
  • 6 linguri zahăr, 8 linguri amidon
  • 200 gr unt

Ingrediente pentru crema de ciocolată:

  • 200 gr ciocolată
  • 200 gr Finetti sau Nutella
  • 500 ml smântână dulce

Mod de preparare:

Batem albușurile de ou cu un praf de sare până obținem o spumă tare. Separat, batem gălbenușurile cu zahărul, adăugăm apa caldă și amestecă totul cu un mixer. Amestecăm făina cu praful de copt și cacaoa și o adăugăm în vasul cu gălbenușuri. Amestecăm bine pentru a se combina ingredientele, apoi adăugăm spuma de albușuri.

Turnăm amestecul obținut într-o tavă dreptunghiulară (21 x 36 cm) tapetată cu hârtie de copt. Băgăm tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade și coacem blatul timp de aproximativ 20 de minute. După ce s-a copt, îl lăsăm să se răcească.

Încălzim laptele cu ciocolată și îl folosim pentru a însiropa blatul.

Pentru a pregăti crema de lapte, amestecăm zahărul cu amidonul și 200 ml de lapte. Punem restul de lapte la fiert, apoi adăugăm amestecul pregătit anterior.  Îl gătim până se îngroașă și devine ca o budincă. După ce s-a îngroșat, îl luăm de pe foc, îl acoperim cu o folie alimentară, pentru a nu prinde crustă și-l lăsăm să se răcească.prajtura cu crema de lapte retetaBatem untul moale cu mixerul, apoi adăugăm budinca rece și amestecăm pentru a obține o cremă fină. Întindem crema peste blatul din tavă.

Încălzim smântâna dulce (nu o lăsăm să fiarbă) și o turnăm peste ciocolata ruptă în bucățele și Nutella sau Finetti. Amestecăm până se topește ciocolata și se combină ingredientele.

Întindem crema de ciocolată peste crema de lapte, apoi punem prăjitura la frigider. Este de preferat să lăsăm prăjitura la frigider o noapte întreagă. A doua zi o putem tăia și servi. Poftă bună și spor la gătit!