Prăjitură cu mere și budincă – un desert aromat și foarte gustos, ușor de făcut

Prăjitura cu mere și budincă este foarte aromată și gustoasă. Acest desert, ușor de preparat, este preferatul meu. Iată rețeta pe care o folosesc eu de fiecare dată pentru a face prăjitură cu mere și budincă.

Ingrediente pentru aluat:

  • 6 ouă, 160 gr făină
  • 150 gr zahăr pudră
  • 1 pliculeț praf de copt
  • 4 linguri apă

Ingrediente pentru umplutura de mere:

  • 1.2 kg mere decojite
  • 2-3 pliculețe zahăr vanilat
  • 1 linguriță scorțișoară

Ingrediente pentru crema de vanilie:

  • 1 litru lapte
  • 3 plicuri budincă de vanilie
  • 6 linguri zahăr
  • 200 ml smântână dulce pentru frișcă
  • Puțină scorțișoară (pentru presărat deasupra)

Mod de preparare:

Curăță merele și dă-le pe răzătoare, apoi pune-le într-un castron. Adaugă zahăr vanilat și scorțișoară și amestecă.

Pentru a prepara aluatul trebuie, mai întâi, să separi albușurile de gălbenușuri. Bate gălbenușurile cu zahărul pudră până se deschid la culoare, apoi adaugă 4 linguri de apă rece și continuă să amesteci. Adaugă făina de grâu cernută cu praful de copt și amestecă.

Separat, bate albușurile și adaugă-le în amestecul pregătit anterior. Amestecă bine.

Tapetează o tavă cu hârtie de copt și pune în ea merele rase. Presează-le bine cu o lingură, apoi toarnă aluatul deasupra. Coace aluatul cu mere în cuptorul preîncălzit la 180 grade, timp de aproximativ 40-45 de minute. Cât timp aluatul este la cuptor, poți pregăti crema.

Amestecă praful de budincă și zahărul cu 200 ml de lapte. Laptele rămas, toarnă-l într-o cratiță și pune-l la fiert. Când fierbe, adaugă budinca și amestecă până se îngroașă. Ia apoi budinca de pe foc, acoper-o cu folie alimentară și las-o să se răcească.

Bate smântâna dulce până obții o frișcă fermă și adaug-o în budinca rece. Amestecă bine pentru a obține o cremă fină și netedă.

După ce blatul cu mere s-a copt, scoate-l din cuptor, lasă-l să se răcească, apoi îndepărtează hârtia de copt.

Întoarce blatul invers, astfel încât merele să fie deasupra. Pune crema de vanilie cu frișcă peste stratul de mere și întinde-o uniform. Presară deasupra scorțișoară, apoi pune prăjitura la frigider pentru câteva ore. Poftă bună și spor la gătit!