Dexonline spune aşa:
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc.
Ţin să subliniez „ a acţiona la noroc”.
Sunt sigură că de-acum ştiţi cu toţii cam cum îmi ocup eu viaţa şi ce aş vrea să am/ să fac pe viitor. Ei bine, întotdeauna am încurajat mersul la risc, atunci când păreau a fi şanse mai mari de câştigât decât de pierdere. Şi chiar dacă m-am înşelat, experienţa a fost unică.
Acum… ce pot spune, există oameni diferiţi. Unii preferă să meargă la sigur mereu şi să nu piardă niciodata, dar mie mi se par aşa de nefericiţi! Mi s-ar părea monoton dacă mi-aş dori întotdeauna să am parte de acelaşi succes.
Nu realizez întruna acest lucru. Uneori îmi blestem şi vecinii dacă ştiu că am greşit mult prea mult, însă nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai în timpul aşteptării deznodământului.
Iar dacă stau să analizez, nu am am avut de pierdut nimic pentru că atunci când pierzi ceva, câştigi instantaneu altceva.
Mi-a fost frică să nu devin un om orb. Să nu mai iau în calcul şi alte perspective ale vieţii, dar acum, după ce am aflat ce îmi place, este imposibil să mă plâng.
Cu siguranţă, acest stil de gândire nu se potriveşte fiecărui omuleţ care îmi citeşte blog-ul. Sunt sigură că există unii care mă compătimesc, care nu ar încerca nici în ruptul capului să facă ceva ce nu le stă în fire. Unora le frică să experimenteze din motive se securitate….
Alţii riscă din motive necunoscute.
Tu faci parte de printre acei omuleţi care mă compătimesc?
No Comments