Astazi fiind vineri m-am gandit la ceva dulce mai deosebit. Asa ca m-am apucat de aceasta rulada speciala plina cu fructe delicioase si crema irezistibila de frisca. Mie mi-au iesit din ingredientele de mai jos exact doua rulade. Prima am umplut-o cu dulceata de capsuni si capsuni proaspete, iar cea de-a doua cu nutella si banane.
Ingrediente pentru blat:
- 6 oua
- un praf de sare
- 6 linguri de zahar
- 3 linguri de ulei
- 6 linguri de faina
Ingrediente pentru crema:
- zahar pudra
- dulceata de capsuni
- frisca
- banane
- capsuni
- nutella
Mod de preparare blat:
Intr-un bol vom amesteca albusurile cu sarea pana cand acestea se fac spuma. Vom adauga peste si zaharul amestecand continuu pana la topirea acestuia si pana cand compozitia noastra va capata textura unei bezele.
Intr-un alt bol vom amesteca galbenusurile cu faina cernuta treptat. Vom amesteca pana la omogenizarea acestora. Vom adauga peste compozitia de albusuri si compozitia de galbenusuri amestecand continuu pana la omogenizarea tuturor ingredientelor.
Intre timp vom preincalzi cuptorul la 180 g. Vom pregati o tava, tapetata cu hartie de copt peste care vom intinde compozitia din bol. Vom adauga tava in cuptor pentru 25-30 de minute.
Cand blatul este gata il vom da deoparte la racit in frigider si il vom pudra cu zaharul pudra si il vom rula cu ajutorul unei folii alimentare.
Mod de preparare prajitura:
Vom taia ruloul in doua rulouri. Prima rulada o vom derului usor sa nu se rupa din folie si vom intinde dulceata de capsuni peste. Vom adauga peste dulceata si un strat de frisca si capsunile intregi una langa alta. Vom rula iar rulada si o vom lasa la frigider timp de o ora.
Vom proceda la fel si cu cel de-al doilea rulou, doar ca in loc de dulceata de capsuni vom adauga nutella, iar in loc de capsuni vom adauga 2 banane intregi. Va necesita tot o ora la frigider.
Rulada noastra este gata! Pofta buna!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.