La țară, fiecare gospodărie își avea plantele ei de pază, sădite anume lângă poartă sau la prag. Se spune că leușteanul pus la poartă ține „relele” departe de gospodărie, fiind socotit din bătrâni un fel de străjer verde al casei și al celor dragi.
Dacă bunica ta avea o tufă mare de leuștean chiar la intrare, nu era întâmplător. Hai să vedem ce povestesc oamenii despre planta asta și de unde vine credința.
Ce se spune despre leușteanul de la poartă
Din bătrâni se crede că leușteanul așezat la intrare oprește invidia, deochiul și ce e rău să treacă pragul curții. Era socotit o plantă ocrotitoare, pusă anume acolo unde trece toată lumea.
De ce tocmai el? Pentru mirosul lui tare, înțepător, care „se simte de departe”. Oamenii legau aroma puternică de puterea de a alunga relele, ca și cum parfumul gros al frunzelor ar fi ținut la distanță tot ce voia să facă rău casei.
Așa se face că, dintre toate plantele din ogradă, leușteanul a ajuns să fie ales drept paznic la poartă.
De unde vine credința cu leușteanul
Credința aceasta vine din tradiția populară românească, unde plantele cu miros tare erau privite ca un scut împotriva bolilor și a ochiului rău. În ograda de la țară existau mereu câteva „plante de leac și de pază”, la îndemână.
Leușteanul stătea alături de busuioc, de leurdă și de usturoi, toate cu aromă puternică. Bunicile le sădeau cu un rost știut, nu la întâmplare, și aveau o poveste pentru fiecare.
Mai ales la sărbători mari, precum Sânzienele de pe 24 iunie sau Rusaliile, se spune că relele umblau mai aproape de oameni, iar atunci planta de la poartă era și mai prețuită.
Cum se punea leușteanul ca să țină relele departe
După obicei, leușteanul se sădea chiar lângă poartă sau la intrarea în curte, ca relele să nu treacă pragul. Gospodinele alegeau locul cu grijă, acolo unde trecea toată suflarea casei.
În zilele însemnate, câte un fir de leuștean se punea la ușă, la fereastră ori legat la grindă. În unele sate din Moldova și Ardeal, un firicel se arunca și în apa de scaldă a copiilor, tot pentru ferire.
Leușteanul, planta bună la toate din curtea românului
Dincolo de credințe, leușteanul a fost mereu nelipsit din bucătărie. El e planta care dă gustul acela inconfundabil ciorbelor și borșurilor, fără de care multe mâncări nu sunt la fel.
Frunza proaspătă se punea la fiert spre final, ca să nu-și piardă aroma. Pentru lunile reci, gospodinele legau mănunchiuri de leuștean și le atârnau la umbră, într-un loc aerisit, până se uscau bine.
E o plantă perenă, care rezistă la frig și revine an de an din rădăcină. O singură tufă bine îngrijită trece de un metru și ajunge unei familii întregi un sezon.
Alte plante despre care se spune că alungă relele
Leușteanul nu era singur în această rânduială. Busuiocul de la icoană și de la fereastră, usturoiul pus la ușă în nopțile cu primejdie și leurda erau și ele socotite plante care apără casa.
Ce aveau toate în comun? Aroma tare. După credința veche, mirosul puternic era semnul puterii de a ține relele departe, iar oamenii se bizuiau pe el din toată inima.
Ce să reții din povestea leușteanului de la poartă
Iată, pe scurt, lucrurile de bază despre leușteanul de la poartă și rostul lui în gospodărie:
- Se spune din bătrâni că leușteanul pus la poartă ține „relele” și deochiul departe de gospodărie.
- A fost ales pentru mirosul lui tare, socotit ocrotitor.
- Dincolo de credință, e plantă de leac și de gust în bucătărie.
- Stă în șirul plantelor de pază alături de busuioc, usturoi și leurdă.
Fie că le crezi pe toate sau le iei doar ca pe niște povești frumoase din bătrâni, tradiția cu leușteanul de la poartă are un farmec aparte. Se spune că leușteanul pus la poartă ține „relele” departe de gospodărie, iar pentru mulți oameni asta a fost de ajuns ca să-l sădească an de an.
Poate că adevărata putere a plantei stă în legătura cu cei dinaintea noastră și în grija cu care țineau casa curată și ferită. Voi ce plante aveți la poartă sau la geam? Spuneți-ne ce obiceiuri știți din bătrâni!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.