Te-ai aștepta ca un nume de glorie al teatrului francez să fie franțuz din tată în fiu. Și totuși, Eugen Ionescu (Ionesco) a devenit unul dintre marii dramaturgi ai teatrului absurdului în Franța pornind dintr-un orășel de pe Olt.
E una dintre acele povești care îți schimbă felul în care privești cultura europeană. Un copil născut la Slatina ajunge să spargă toate regulile scenei pariziene. Hai să vedem cum.
Cine a fost, de fapt, Eugen Ionescu
Mulți francezi nici azi nu știu că idolul lor era de-al nostru. Eugen Ionescu s-a născut pe 26 noiembrie 1909, la Slatina, în județul Olt, fiu al unui avocat român și al unei franțuzoaice, Thérèse Cassagne.
Copilăria și-a împărțit-o între cele două țări. A trăit câțiva ani în Franța, la La Chapelle-Anthenaise, apoi s-a întors în România, unde a terminat Facultatea de Litere din București și a devenit profesor de franceză.
De aici și cele două nume. „Eugen Ionescu” este forma românească, sub care a debutat, iar „Eugène Ionesco” este varianta franceză, cea care l-a făcut celebru în toată lumea. Două grafii, un singur om, două culturi în aceeași biografie.
Cum a ajuns un român printre marii dramaturgi ai Franței
Puțini știu că Ionescu scria deja înainte de a pleca definitiv. În România publicase volumul polemic „Nu” (1934), premiat de un juriu condus de Tudor Vianu. Debutul lui literar a fost, așadar, integral în limba română.
S-a stabilit la Paris în 1942 și a făcut un pas îndrăzneț, a ales franceza ca limbă a creației sale. Nu e puțin lucru să scrii teatru într-o limbă adoptată și să ajungi reper pentru chiar vorbitorii ei nativi.
Tocmai privirea lui de venit din afară l-a ajutat. Vedea limba franceză cu ochi proaspeți, observa ce le scăpa celor obișnuiți cu ea.
Momentul surprinzător care a dat naștere teatrului absurdului
Cea mai savuroasă parte a poveștii ține de un caiet de gramatică. Ideea primei sale piese i-a venit lui Ionescu în timp ce încerca să învețe engleza dintr-un manual Assimil, uimit de cât de goale și mecanice sunt frazele de manual.
Acele propoziții seci, „tavanul este sus, podeaua este jos”, i s-au părut deodată absurde și comice. Le-a transformat în replici, iar așa s-a născut „Cântăreața cheală”.
Premiera a avut loc pe 11 mai 1950, la Théâtre des Noctambules. La început publicul a fost nedumerit, apoi cucerit. Piesa se joacă neîntrerupt la Théâtre de la Huchette din 1957, fiind unul dintre cele mai longevive spectacole din lume.
De ce este considerat un geniu al teatrului absurd
Geniul lui a stat în curajul de a pune pe scenă tăcerea și neînțelegerea. A făcut artă din comunicarea ratată dintre oameni, din singurătate, frică și conformism.
Alături de Samuel Beckett, este socotit părintele teatrului absurdului. Piese precum „Scaunele” (1952) și „Rinocerii” (1959) au rămas în repertoriul marilor scene, prima fiind o alegorie a felului în care societățile cedează în fața totalitarismului.
Recunoașterea oficială a venit pe 22 ianuarie 1970, când a fost ales membru al Academiei Franceze, ocupând fotoliul numărul 6.
Reține pe scurt povestea lui Ionescu
Iată, pe scurt, reperele esențiale din viața și opera lui Eugen Ionescu:
- Născut pe 26 noiembrie 1909, la Slatina, român de origine
- A debutat în limba română cu volumul „Nu” (1934)
- S-a stabilit la Paris în 1942 și a scris în franceză
- A creat teatrul absurdului cu „Cântăreața cheală” (1950)
- Membru al Academiei Franceze din 1970
Iată cum un copil de pe malul Oltului a ajuns să schimbe fața teatrului mondial. Faptul că Eugen Ionescu (Ionesco) a devenit unul dintre marii dramaturgi ai teatrului absurdului în Franța rămâne o mândrie discretă, dar foarte reală, pentru cultura română.
Data viitoare când auzi de Ionesco, amintește-ți că în spatele numelui franțuzit se ascunde un român care nu și-a uitat niciodată rădăcinile. Uneori, cele mai frumoase povești despre noi vin tocmai de departe.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.