Tort de ciocolată – încearcă această rețetă ușoară și surprinde-i pe toți!

Tortul de ciocolată

este unul dintre cele mai îndrăgite deserturi – și pe bună dreptate! Are un gust intens și memorabil, iar această rețetă îți garantează un tort cu blaturi pufoase, cremă fină și bogată în ciocolată, care îți va rămâne în minte mult timp după prima felie.

Se potrivește perfect pentru zile speciale sau pentru momentele în care vrei să te răsfeți cu ceva bun.

Crema este preparată din budincă, ciocolată, unt și cremă de ciocolată, ceea ce o face catifelată și ușor de întins între straturi.

Blaturile sunt ușoare și aerate, iar asamblarea tortului este simplă, chiar dacă rezultatul pare sofisticat. E genul de desert care adună familia în jurul mesei.

Ingrediente pentru blat:

  • 10 ouă
  • 10 linguri zahăr, 4 linguri cacao
  • 6 linguri făină de grâu
  • 200 ml ulei de floarea soarelui

Separăm gălbenușurile de albușuri și batem albușurile cu 5 linguri de zahăr pentru a obține o spumă fermă.

Adăugăm 5 gălbenușuri, unul câte unul și 100 ml de ulei. În cele din urmă, adăugăm 2 linguri de cacao și 3 linguri de făină și amestecăm totul cu un tel.

Turnăm aluatul într-o tavă cu diametru de 26 cm, tapetată cu hârtie de de copt și-l coacem timp de 20 de minute într-un cuptor preîncâlzit la 180 grade C.

Pregătim și cel de-al doilea aluat în același mod. Tăiem ambele blaturi pe orizontală, pentru a obține 4.

Ingrediente pentru cremă:

  • 1 litru lapte
  • 120 gr budincă cu aromă de ciocolată
  • 5 linguri zahăr, 150 gr ciocolată neagră
  • 250 gr unt, 300-400 gr cremă de ciocolată sau Nutella

Pregătim crema.

Amestecăm praful de budincă cu 200 ml lapte rece. Laptele rămas îl turnăm într-o cratiță și-l punem la fiert, la foc mediu.

Adăugăm și zahărul în lapte. Când fierbe, adăugăm budinca și amestecăm până se îngroașă.

Adăugăm imediat și ciocolata spartă în budincă și amestecăm până se topește și se combină. Acoperim apoi budinca cu folie și o lăsăm să se răcească. După ce budinca se răcește o batem ușor cu un mixer.

Batem untul moale cu un mixer și-l adăugăm în budinca rece. În cele din urmă adăugăm crema de ciocolată și amestecăm bine. Împărțim crema în 4 părți egale.

Punem un blat într-o tavă și adăugăm deasupra o parte din umplutură. Adăugăm al doilea blat, încă o parte din umplutură și o întindem uniform.

Acoperim cu cel de-al treilea blat peste care întindem încă o parte din cremă. Întindem crema uniform și o acoperim cu ultimul blat.

Întindem crema rămasă peste ultimul blat. Punem tortul la frigider pentru câteva ore, după care îl putem tăia și servi. Decorăm tortul după propriul plac. Poftă bună!