Imaginează-ți un oraș întreg fără nicio uliță, fără trotuare, fără vreo poartă pe care să bați. Orașul antic Çatalhöyük (Turcia de azi) avea case fără străzi: oamenii intrau prin acoperiș, pe scări. Sună incredibil, dar e cât se poate de real.
Această așezare din câmpia Konya, din sudul Turciei, a fost locuită acum circa 9000 de ani. E una dintre cele mai vechi comunități urbane cunoscute, mai bătrână chiar și decât piramidele din Egipt cu câteva milenii bune.
Știai că un întreg oraș antic nu avea nicio stradă?
Aici nu mergeai niciodată „pe stradă”. Nu aveai unde. Casele din Çatalhöyük erau lipite una de alta, perete în perete, fără alei și fără curți între ele.
Locuitorii se deplasau pe acoperișurile plate, ca pe niște străzi suspendate, iar în locuințe coborau printr-o deschidere de sus, pe o scară de lemn. Așezarea aparține neoliticului, perioada de dinainte de scriere și de roată, când oamenii abia învățau să cultive pământul.
Ne pare ciudat tocmai pentru că noi legăm un oraș de străzi, piețe și uși. Acolo, toate astea se mutaseră deasupra capului.
Cum arăta de fapt o casă din acel oraș fără străzi
O locuință obișnuită era construită din cărămizi de lut uscate la soare, alipite complet de vecini. Privit de sus, întregul oraș semăna cu un fagure uriaș, fără spații goale între celule.
Intrarea se făcea printr-o gaură din tavan, pe o scară care se putea retrage la nevoie. Sub acea deschidere stăteau de obicei vatra și cuptorul, fiindcă gaura ținea loc și de horn pentru fum, și de fereastră pentru lumină.
Interiorul era surprinzător de organizat. Fiecare casă avea locuri de dormit clar delimitate, platforme înălțate și zone de lucru. Când o locuință se strica, era umplută cu pământ și se ridica alta deasupra, așa crescând în timp movila de azi.
De ce intrau oamenii prin acoperiș, nu pe ușă
Lipsa ușilor laterale nu era un capriciu, ci o soluție practică. Pereții lipiți unul de altul țineau căldura iarna, opreau vântul rece din câmpie și apărau locuitorii de animale și de străini.
Cine voia să intre trebuia să urce pe acoperiș și să fie văzut. Era un fel de control natural al accesului, mult mai sigur decât o ușă la nivelul solului.
Acoperișurile deveneau astfel inima vieții zilnice. Acolo se lucra, se stătea la povești, se usca recolta și se trecea dintr-o parte în alta a orașului.
Curiozități despre Çatalhöyük care îți schimbă imaginea
Detaliul care uimește cel mai tare e altul. Locuitorii își îngropau morții chiar sub podea, adesea sub platformele de dormit, păstrându-i aproape de familie.
Pereții erau acoperiți cu picturi murale și cu cranii de taur fixate în lut, semn al unei vieți spirituale bogate. Nu s-au găsit palate sau clădiri speciale pentru conducători, ceea ce sugerează o societate destul de egalitară.
Situl a fost săpat prima dată de arheologul James Mellaart, în anii 1960, iar cercetările mai recente au fost coordonate de Ian Hodder. Din 2012, locul figurează în patrimoniul mondial UNESCO.
Ce să reții despre orașul fără ulițe
Iată, pe scurt, lucrurile care fac din acest oraș fără străzi un loc atât de aparte:
- Çatalhöyük, vechi de circa 9000 de ani, în Turcia de azi
- Case lipite una de alta, fără străzi și fără uși laterale
- Intrare prin acoperiș, pe o scară de lemn
- Morții, îngropați chiar sub podeaua casei
- O comunitate fără palate și fără ierarhii vizibile
Poate părea un capăt de lume uitat, dar acolo trăiau mii de oameni, cu rosturile lor, cu temerile și bucuriile lor. Orașul antic Çatalhöyük (Turcia de azi) avea case fără străzi, iar oamenii intrau prin acoperiș, pe scări, fiindcă așa avea sens pentru viața lor.
Tu ai fi putut locui într-o casă în care cobori pe o scară prin tavan? E genul de poveste care îți arată cât de diferit putea arăta lumea cu mii de ani în urmă.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.