Bradul e copacul sărbătorilor: la Crăciun în casă, dar și la nuntă și la datinile noastre.

Bradul e copacul sărbătorilor: la Crăciun în casă, dar și la nuntă și la datinile noastre. E singurul copac care rămâne verde și iarna, când toată pădurea doarme, iar din bătrâni se spune că tocmai de aceea aduce viață lungă și noroc în casă.

Tocmai pentru că nu se ofilește niciodată, l-am pus românii și la bucurii, și la clipele grele. Hai să vedem de ce ne e atât de drag.

De ce este bradul copacul sărbătorilor la români

Bradul a rămas în sufletul satului pentru că nu îmbătrânește niciodată. Rămâne verde și pe ger, când mărul și nucul stau dezbrăcați, iar verdele lui veșnic a ajuns semn de tinerețe și de viață care nu se sfârșește.

Din bătrâni se spune că bradul însoțește omul de la leagăn până la mormânt. Niciun alt copac nu stă lângă noi la atâtea momente, de la naștere până la trecerea în neființă. Poate de aici i se trage și prețuirea.

Bradul de Crăciun, podoaba din casele noastre

Bradul de Crăciun a intrat în casele românilor abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, mai întâi la curtea regală și prin casele orășenilor înstăriți din București și Iași, prin anii 1860, apoi, după 1900, în tot satul.

Bunicii nu aveau globuri cumpărate. Împodobeau bradul cu ce găseau prin casă, mere roșii, nuci aurite, turtă dulce și lumânări mici, toate semn de belșug pentru anul care vine.

Se spune din bătrâni că bradul se ține în casă până la Bobotează, ca norocul să rămână peste tot anul. Iar mirosul de cetină proaspătă, de la rășina care lasă parfum de pădure, înseamnă pentru mulți dintre noi un singur cuvânt, acasă.

Bradul la nuntă și steagul mirilor

La nuntă, bradul e semnul tinereții și al vieții noi. Mai ales prin satele de munte din Gorj, Vâlcea și nordul Moldovei, flăcăii înălțau un brad tânăr la poarta mirilor ori îl prindeau în steagul de nuntă.

Crengile se găteau cu panglici, cu năframe colorate și clopoței, iar uneori se legau și colaci. Obiceiul se cheamă „gătitul bradului” și se purta în fața alaiului, ca însoțitor al tinerei perechi.

Din bătrâni se spune că bradul, fiind mereu verde, aduce viață lungă și casă cu rod noii familii. De la o zonă la alta se schimbă doar podoabele și cântecul, dar înțelesul rămâne același.

Bradul în datinile și credințele din bătrâni

Iată partea cea mai mișcătoare a poveștii. În datinile noastre, bradul leagă lumea aceasta de cea de dincolo, și stă și la durere, nu doar la bucurie.

Se spune din bătrâni că un brad tăiat și pus la casa unui tânăr neînsurat, plecat prea devreme, îi ține locul nunții pe care nu a mai apucat să o facă. „Bradul de pomană” se mai păstrează și azi prin satele din Gorj și Mehedinți, însoțit pe alocuri de „cântecul bradului”, rostit cu blândețe.

Tot din bătrâni vine și credința că bradul nu se taie fără rost, ca să nu superi pădurea.

Ce simbolizează bradul pentru sufletul românesc

„Drept ca bradul” și „voinic ca bradul” sunt vorbe pe care le-am auzit toți. Pentru noi, bradul e semn de putere, de statornicie și de spinare dreaptă, oricât ar bate vântul.

De aceea îl găsim peste tot, în colinde, în cântecele bătrânești, dar și cusut pe ii și țesut în covoare. E mai mult decât un copac, e un fel de a fi al omului de la noi.

Reține frumusețea bradului nostru

Iată, pe scurt, cele mai de seamă înțelesuri pe care le poartă bradul în viața noastră:

• Copac veșnic verde, semn de viață și de noroc în casă
• La Crăciun, podoabă în casele românilor din secolul al XIX-lea
• La nuntă, semn al tinereții și al unei căsnicii cu rod
• În datini, însoțitor al omului până la capăt, la bucurie și la durere
• În vorbele din bătrâni, simbol de putere și statornicie

Așa se face că bradul e copacul sărbătorilor, la Crăciun în casă, dar și la nuntă și la datinile noastre, același copac care stă lângă noi și când râdem, și când plângem. În verdele lui veșnic încape, parcă, toată viața omului.

Voi cum împodobeați bradul acasă, la bunici? Ce obiceiuri cu brad mai țineți minte din copilărie? Povestiți-ne, că tare frumos e să nu se piardă.