Câte cumpene au trecut bunicile noastre cu o cană caldă în mâini, seară, când nu le lăsa gândul să adoarmă? Se crede că un ceai de sunătoare alină neliniștea și ajută odihna, iar vorba asta a trecut din mamă în fiică prin satele românești, ca un dar șoptit la gura sobei.
Nu e o dovadă și nici un leac scris în vreo carte de doctor. E o credință veche, dintre acelea care îți încălzesc sufletul chiar dacă nu le poți cântări. Hai să vedem ce se zicea „pe vremuri”.
Ce se credea din bătrâni despre ceaiul de sunătoare și odihnă
La țară, o cană de ceai de sunătoare băută seară era socotită leac pentru neliniște și pentru somnul zbuciumat. Bătrânii spuneau că floarea galbenă „liniștește inima” și alungă grijile care nu te lasă să închizi ochii.
De unde vine vorba asta? Din observație și din credință deopotrivă. Femeile vedeau că, după o seară așezată, cu ceai cald și casa tihnită, somnul venea mai ușor. Iar liniștea sufletului și odihna bună erau privite ca două surori care merg mână în mână.
Așa se face că o simplă plantă de pe deal a ajuns povestea de seară a multor gospodării.
Cum se pregătea ceaiul de sunătoare la țară, după rețeta bătrânilor
Rețeta era pe cât de simplă, pe atât de drămuită. Se punea un vârf de linguriță de sunătoare uscată, cam 1-2 lingurițe la o cană de 250 ml, peste apă fierbinte. Se acoperea cana, se lăsa la infuzat 5-10 minute, apoi se bea cald, cu 30-60 de minute înainte de culcare, uneori îndulcit cu o linguriță de miere.
Sunătoarea, numită prin sate și pojarniță sau iarba lui Sânt Ion, se culegea de Sânziene, pe 24 iunie, când se credea că planta are cea mai mare putere. Florile strivite lasă un suc roșiatic, pe care bătrânii îl legau în minte de sânge și de puterea de leac.
După cules, mănunchiurile se uscau la umbră, în pod sau pe prispă, ferite de soare, apoi se păstrau în săculeți de pânză. Iar ceaiul de seară venea adesea cu un mic ritual al casei: o lumânare aprinsă, o rugăciune șoptită, un fir de levănțică pus sub pernă.
Sunătoarea, leacul din bătrâni pentru neliniște și vise urâte
Se credea că sunătoarea „alungă întunericul din suflet” și ține departe visele urâte. De aceea femeile o legau în mănunchiuri și o atârnau la grindă sau la căpătâiul patului.
În înțelepciunea populară, somnul liniștit era pază împotriva spaimei și a gândurilor rele. Pe lângă sunătoare, se mai puneau sub pernă levănțică ori busuioc sfințit, fiecare cu rostul lui de a aduce vise bune.
Frumusețea acestor obiceiuri nu stă în vreo putere ascunsă, ci în tihna pe care o aduceau în casă.
Ce să nu uiți despre acest leac din bătrâni
Toate acestea sunt credințe populare, nu sfaturi medicale, și așa se cuvine privite. Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă cunoscută de mult în medicina populară, dar nu e jucărie.
Iată ce e bine să ții minte înainte să te bizui pe ea:
- Sunătoarea scade efectul anticoncepționalelor, al anticoagulantelor și al unor medicamente pentru inimă, așa că nu o bea fără să întrebi medicul sau farmacistul.
- Crește sensibilitatea pielii la soare, deci nu o consuma în cantitate mare înainte de zile lungi la câmp ori la plajă.
- Efectul asupra stării de spirit, când există, vine după 2-4 săptămâni, nu dintr-o singură cană.
Pentru neliniște care nu trece sau pentru un somn mereu frânt, cel mai cuminte este să mergi la doctor.
Spune-ne și tu ce se zicea la voi
La urma urmei, se crede că un ceai de sunătoare alină neliniștea și ajută odihna mai mult prin tihna pe care o aduce decât prin vreo minune. Iar tihna asta, cu cana caldă în mână și casa liniștită, are valoarea ei.
Voi ce ați auzit din bătrâni pentru somn liniștit? Ce leacuri de seară se foloseau la voi în sat? Povestiți-ne în comentarii și dați mai departe, „așa se spunea și la noi”.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.