În unele sate românești se spunea că, De Sânziene se sărea peste foc „pentru sănătate”. Tu ai sărit vreodată? Întrebarea aceasta o auzeai mai demult la fiecare colț de uliță, în seară de 23 spre 24 iunie, când dealurile se umpleau de lumini. Era una dintre cele mai frumoase nopți ale anului.
Mirosea a fum, a iarbă caldă și a flori de câmp. Flăcăii și fetele se adunau în jurul focului, iar bătrânii priveau de la o parte, zâmbind. Hai să vedem cum era cu adevărat obiceiul acesta și ce însemna el pentru oamenii de la țară.
Ce sunt focurile de Sânziene și de ce se aprindeau
Focurile de Sânziene se aprindeau în noaptea de 23 spre 24 iunie, chiar în preajma solstițiului de vară, când ziua e cea mai lungă din an, în jur de 15 ore și jumătate de lumină la noi. Oamenii le făceau ca să cinstească soarele aflat la putere maximă și să alunge relele din sat.
Se credea că în această noapte hotarul dintre lumea noastră și cealaltă se subțiază. De aceea focul, simbol al curățeniei și al luminii, căpăta puteri deosebite.
Locul nu se alegea la întâmplare. Focul se aprindea pe deal sau pe câmp deschis, în vârf, ca să se vadă de departe și să-l zărească tot satul.
Peste vechiul obicei păgân s-a așezat apoi sărbătoarea creștină a Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit chiar pe 24 iunie. Așa s-au împletit cele două, focul vechi și sărbătoarea bisericii.
Săritul peste foc de Sânziene și ce simboliza el
Săritul peste foc era, mai presus de toate, un gest de curățire. Focul se credea că arde bolile, deochiul și ghinionul, iar cine trecea prin lumina lui pleca înnoit și ferit de rele tot anul.
Sănătatea era dorința de căpătâi. De aici vine și vorba din bătrâni, că se sărea „pentru sănătate”. Oamenii voiau să intre curați și puternici în vara grea de muncă ce urma.
Pe lângă sănătate, focul aducea și noroc. Gospodarii nădăjduiau la o recoltă bogată și la spor în muncile câmpului din lunile fierbinți care veneau.
Cine sărea peste foc și cum se desfășura obiceiul
Săreau mai întâi flăcăii și fetele de măritat, dar și oamenii în putere se prindeau în joc. În unele sate se sărea pe rând, unul câte unul, iar în altele tinerii treceau în perechi, ținându-se de mână peste flăcări.
Era și o regulă de bun-simț, care ținea de siguranță. Nimeni nu sărea peste vâlvătaie. Focul se lăsa să ardă bine, până rămâneau jarul și flăcările mici, sigure de sărit.
Doi-trei flăcăi întrețineau focul și vegheau ca totul să meargă bine. Uneori se treceau pe lângă foc și vitele, ori uneltele gospodăriei, ca să fie ferite de boli peste an.
Ce se rostea la focurile de Sânziene
În clipa săriturii, fiecare rostea o urare scurtă, în gând sau cu glas tare. Erau descântece mărunte pentru sănătate și ferire de boală, de felul „să-mi ia focul relele și să-mi dea sănătate”.
Fetele nemăritate legau săritura de gândul măritișului. Cu cât săreau mai sus și mai curat, fără să se poticnească, cu atât semnul era mai bun pentru anul ce venea.
Etnografi precum Ion Ghinoiu au adunat în studiile lor multe astfel de credințe legate de calendarul popular românesc, care altfel s-ar fi pierdut.
Cum se leagă Sânzienele de solstițiul de vară
Sânzienele cad chiar lângă solstițiul de vară, cel mai lung răstimp cu lumină din an. Focul aprins noaptea era un fel de ajutor dat soarelui, ca să rodească pământul și să fie ani cu belșug.
În zorii zilei, fetele culegeau florile galbene de sânziană și împleteau cununi. Le aruncau pe acoperișul casei, iar dacă rămâneau prinse, era semn de noroc.
În unele părți se aprindea și o roată de paie, rostogolită apoi la vale, ca un soare în miniatură. Tot atunci se spunea că ierburile de leac își ating puterea cea mai mare.
Reține esențialul despre focurile de Sânziene
Iată, pe scurt, lucrurile de care merită să ții minte despre acest obicei:
- Data: noaptea de 23 spre 24 iunie, la solstițiul de vară
- De ce se sărea: pentru sănătate, curățire de rele și noroc tot anul
- Cine sărea: tinerii, fetele de măritat și oamenii în putere
- Cum se sărea în siguranță: peste flăcări mici și jar, niciodată peste foc mare
- Ce se rostea: urări scurte de sănătate și ferire de boală
Tradiția aceasta s-a păstrat fragmentar prin satele din Bucovina, Maramureș și Moldova, iar în ultimii ani a fost reaprinsă la muzee în aer liber, cum este Muzeul Satului. Dacă vrei să o reiei acasă, aprinde focul pe teren deschis, departe de vegetația uscată, cu apă pregătită alături.
Iată de ce De Sânziene se sărea peste foc „pentru sănătate” a rămas o amintire atât de dragă a satului românesc. Tu ce-ți amintești? Se mai aprinde focul de Sânziene la tine în sat?
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.