Ai intrat vreodată în biserică și ai stat o clipă nehotărât în fața celor două sfeșnice, neștiind unde să pui lumânarea? Ești în compania multora. De ce aprindem lumânări pentru vii și pentru morți este o întrebare pe care și-o pun și oameni care merg des la slujbă.
Vestea bună e că totul are un rost limpede, blând și omenesc. Nu e nicio formulă secretă, nicio rânduială pe care dacă o greșești „aduci nenoroc”. E pur și simplu rugăciune făcută cu mâinile și cu inima.
Ce înseamnă, de fapt, când aprindem o lumânare în biserică
Lumânarea aprinsă este rugăciunea ta făcută văzută, semnul jertfei tale înaintea lui Dumnezeu. Flacăra care arde închipuie lumina credinței și sufletul care se înalță spre cer.
Ceara curată, de albine, are un înțeles vechi în Biserica Ortodoxă. Adunată din munca albinelor peste sute de flori, ea a fost mereu socotită jertfa întregii firi. Iar focul curat trimite la cuvintele Mântuitorului, „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8, 12).
Lumina caldă a flăcării are și un rol foarte practic. Îți adună gândul risipit și te ajută să te rogi cu luare-aminte. Reține un lucru, însă: lumânarea nu ține loc de rugăciune. O însoțește.
De ce aprindem lumânări pentru cei vii
Pentru cei vii aprindem lumânarea de obicei la sfeșnicul din partea dreaptă, rugându-ne pentru sănătatea și buna sporire a celor dragi. Este o rugăciune de mijlocire, prin care îi pomenim înaintea lui Dumnezeu pe cei pe care îi purtăm în suflet.
Poți aprinde o lumânare pentru oricine, pentru familie, prieteni, cei bolnavi, cei aflați în necaz. Nu contează numărul; una singură ajunge pentru mai multe nume. Rostește simplu, în gând: „Doamne, miluiește și ocrotește pe robii Tăi (numele).”
La boală grea, lumânarea și rugăciunea sunt un sprijin, nu un tratament. Mergi și la medic, dar caută și sfatul preotului, spovedania, Sfânta Împărtășanie sau Sfântul Maslu.
De ce aprindem lumânări pentru cei adormiți
Pentru cei plecați aprindem lumânarea la sfeșnicul din stânga, de regulă unul mai jos, cu nisip sau apă, așezat lângă intrare. Ne rugăm pentru iertarea păcatelor și odihna sufletelor lor.
Prin această lumină arătăm că nu i-am uitat și că legătura dragostei rămâne vie dincolo de moarte. Pomenirea morților se sprijină pe credința în înviere și în Biserica văzută și nevăzută.
Îi pomenim mai ales la înmormântare, la parastasele de 3, 9 și 40 de zile, apoi la 6 luni și un an, precum și sâmbăta morților, la Moși. Acasă, mulți aprind candela la icoană pentru cei plecați, duminica și în sărbători.
Cum aprinzi corect o lumânare, pas cu pas
Aprinderea unei lumânări nu cere nimic complicat, doar puțină evlavie și un gând bun. Iată rânduiala obișnuită:
- Cumperi lumânarea de la pangar și faci semnul crucii.
- O aprinzi de la altă lumânare deja aprinsă, nu direct de la brichetă.
- O așezi la sfeșnicul potrivit, dreapta pentru vii, stânga pentru adormiți.
- Rostești în gând rugăciunea ta, cu numele celor pomeniți.
Dacă nu ești sigur care sfeșnic e care, întreabă firesc pe cineva din biserică. Și nu uita de siguranță; lumânările lăsate nesupravegheate la icoane sunt o cauză reală de incendii, așa că stinge flacăra când pleci de acasă.
Reține esențialul despre lumânarea aprinsă
Înainte de a pleca, merită să ții minte câteva repere simple:
- Vii la dreapta, adormiți la sfeșnicul din stânga, mai jos.
- O lumânare ajunge pentru mai multe nume; numărul nu contează.
- Aprinzi de la altă flacără, nu direct de la brichetă.
- La boală: rugăciune, plus preot și medic.
- Stinge candela și lumânarea când pleci din casă.
Acum știi că de ce aprindem lumânări pentru vii și pentru morți nu ascunde nicio taină greu de prins. Aprinzi o flacără pentru cei dragi, vii sau plecați, și o însoțești cu o rugăciune sinceră.
Atât cere inima. O lumină mică, un nume rostit cu drag și gândul ridicat spre cer, ca fumul care urcă. Asta ne ține legați de cei pe care îi iubim și ne încălzește sufletul de fiecare dată.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.