Elefanții plâng. Au fost văzuți vărsând lacrimi de durere și de dor.

Există imagini care îți rămân în minte mult timp. Un elefant care stă nemișcat lângă trupul unui semen, cu trompa lăsată în jos și ochii umezi, pare să trăiască exact ceea ce simțim și noi când pierdem pe cineva drag.

Și nu e doar o impresie. Elefanții plâng. Au fost văzuți vărsând lacrimi de durere și de dor, în momente de suferință acută sau de despărțire de cei dragi, iar oamenii care i-au îngrijit povestesc scene care seamănă izbitor cu plânsul omenesc.

Plâng cu adevărat elefanții sau ne imaginăm noi?

Da, elefanții pot vărsa lacrimi, dar povestea e mai nuanțată decât pare. Spre deosebire de oameni, ei nu au canalul care drenează lichidul din ochi spre nas, așa că lacrimile se scurg vizibil pe obraz. De aceea un elefant ‘lăcrimează’ și din motive banale, praf, vânt sau o simplă iritație.

Asta nu înseamnă că totul se reduce la fiziologie. Cercetătorii confirmă comportamente emoționale complexe la aceste animale. ‘A plânge’, la un elefant, înseamnă mai mult decât ochi umezi, înseamnă sunete joase, retragere și o tristețe care se citește în tot corpul.

Ce simt elefanții când suferă

Durerea unui elefant se vede de la distanță. Un animal rănit sau despărțit de turmă scoate sunete grave, se izolează și lăcrimează vizibil. Aici, suferința fizică și cea sufletească merg mână în mână.

Cazul cel mai cunoscut este al elefantului Raju din India, salvat în 2014 după 50 de ani petrecuți în lanțuri. Organizația Wildlife SOS a relatat că animalul a vărsat lacrimi chiar în timpul eliberării, o poveste care a făcut înconjurul lumii. Astfel de relatări vin mai ales din sanctuare și rezervații, acolo unde îngrijitorii petrec ani buni alături de aceste animale.

Cum își jelesc elefanții cei dragi

Doliul elefanților este una dintre cele mai tulburătoare priveliști din natură. Când un membru al turmei moare, ceilalți rămân lângă el zile întregi, îl ating cu trompa și revin la oasele lui chiar și ani mai târziu.

Cynthia Moss, care studiază elefanții din Parcul Amboseli, în Kenya, de peste 40 de ani, a descris numeroase astfel de momente. Mamele care își pierd puiul sunt cele care impresionează cel mai mult, rămânând lângă el și refuzând să plece.

La baza acestor reacții stă memoria lor. Elefanții au cel mai mare creier dintre animalele terestre, în jur de 5 kilograme, cu o zonă legată de emoții foarte bine dezvoltată. Asta explică loialitatea față de turmă și grija aproape umană pentru pui.

Ce să reții despre emoțiile lor

Pe scurt, iată ce ne arată comportamentul acestor uriași blânzi:

• Lacrimile au și un rol fiziologic, dar suferința lor este reală și documentată.
• Jelesc morții, îi veghează zile întregi și revin la oasele lor ani mai târziu.
• Au memorie excepțională, mai ales socială, și formează legături pe viață.
• Inteligența lor emoțională ne cere mai mult respect și protecție.

Faptul că elefanții plâng și au fost văzuți vărsând lacrimi de durere și de dor ne amintește cât de apropiate sunt, de fapt, emoțiile lor de ale noastre. Sunt animale care simt, își amintesc și își protejează familia cu o devotare rară.

Tu știai asta? Spune-ne în comentarii dacă te-a surprins cât de mult seamănă durerea lor cu a noastră!