Garoafa, floarea bunicilor cu miros de odată. Iată ce se spunea despre ea în satele de la noi!

Garoafa, floare simplă și parfumată, era nelipsită de la poarta nicio gospodărie de la țară. E nelipsită din grădinile de la noi nu pentru că ar fi greu de găsit sau scumpă, ci pentru că mirosul ei dulce-condimentat aducea casa aproape de inima oricărui drumeț care trecea pe lângă gard.

E o floare care cere puțin și dă mult. Înflorește bogat, ține mult în vază și poartă cu ea un parfum care îți readuce în minte primăvara copilăriei.

Garoafa, floarea simplă care nu lipsea din nicio grădină de la țară

Întreabă o femeie în vârstă ce flori avea la poartă și sigur îți pomenește de garoafe. Această floare rustică, cunoscută botanicilor drept Dianthus, se cultivă de peste 2000 de ani, încă din Grecia Antică, unde numele ei însemna „floarea zeilor”.

O întâlneai la aproape fiecare gard fiindcă rezistă la secetă, la frig și nu pretinde îngrijire savantă. Florile au între 3 și 7 cm și vin în culorile de demult, roșu aprins, roz, alb curat și pestriț.

Parfumul ei, ușor amintind de cuișoare, venea tocmai bun să întâmpine oaspeții. De aceea garoafa de grădină a rămas, ani la rând, floarea care spunea „aici locuiește o gospodină harnică”.

Ce se spunea din bătrâni despre garoafă

Garoafa nu era doar frumoasă, ci și plină de tâlcuri. Din bătrâni se spune că o garoafă roșie ținută la fereastră sau la icoană aducea noroc casei și alunga deochiul de la cei mici.

Mirosul ei tare avea și un rost gospodăresc. Petalele uscate se puneau în săculeți printre haine și în lada de zestre, atât pentru aromă, cât și ca să țină moliile departe.

Florile spuneau și ele o poveste. Se spune că o garoafă albă dăruită însemna prietenie curată, iar una roșie, dragoste statornică. În unele sate din Transilvania, fetele își prindeau o garoafă în păr la horă, semn că sunt de măritat.

La nunți și la botezuri nu lipsea nici ea. Albul ei vorbea despre puritate, iar roșul despre iubirea care ține o viață.

Cum îngrijești garoafa în grădina ta, ca pe vremea bunicii

Vrei garoafe care înfloresc din vară până toamnă târziu? Plantează-le primăvara, din martie până în mai, într-un loc însorit, cu minim 5-6 ore de soare pe zi, pe pământ bine drenat, ușor alcalin.

Locul contează cel mai mult. Garoafa vrea soare și apă fără băltire la rădăcină. O înmulțești ușor din semințe sau din butași tăiați vara dintr-o tulpină sănătoasă.

Greșeala începătorilor este udatul prea des. Apa în exces și udatul peste petale putrezesc tulpina și aduc ciuperci. Udă la rădăcină, dimineața, la 2-3 zile pe caniculă și mai rar pe vreme răcoroasă.

Ca să înflorească întruna, rupe florile trecute. Acest gest simplu trimite planta să facă boboci noi, în loc să facă semințe. Pentru iarnă, mușuroiește baza cu pământ, fiindcă soiurile perene rezistă până la minus 15 grade.

Reține esențialul despre garoafă

Iată pe scurt ce e bine să ții minte despre această floare de altădată:

  • Floare parfumată și rezistentă, nelipsită din grădinile de altădată
  • Plantezi primăvara (martie-mai), la soare 5-6 ore pe zi, pe pământ bine drenat
  • Uzi la rădăcină, la 2-3 zile, și rupi florile trecute ca să înflorească până toamnă
  • Mușuroiești baza iarna, soiurile perene țin până la minus 15 grade
  • În tradiția din bătrâni, era simbol de noroc, dragoste și prietenie

Poate că în grădinile moderne au luat locul flori mai pretențioase, însă garoafa, floare simplă și parfumată, e nelipsită din grădinile de la noi tocmai pentru că ne leagă de un timp mai blând. E floarea bunicilor, cu miros de odată, care nu cere mult ca să bucure mult.

Tu mai ții minte garoafele din grădina bunicii? Ce culoare aveau, roșii aprinse sau albe curate? Spune-ne în comentarii, poate ne readuci tuturor aminte de mirosul acela cald de la poarta de la țară.