Jderul, mic și agil, e o spaimă pentru șoareci, dar și o priveliște rară și frumoasă în pădurile noastre.

Există un animal care trăiește chiar lângă noi, în pădurile bătrâne, dar pe care aproape nimeni nu-l vede vreodată. Jderul, mic și agil, e o spaimă pentru șoareci, dar și o priveliște rară și frumoasă în pădurile noastre. Cine are norocul să-l zărească nu uită ușor privirea lui curioasă și saltul fulgerător dintr-o creangă în alta.

E un mamifer discret, nocturn și extrem de iute. Tocmai de aceea îl întâlnești atât de rar, deși el ne știe pădurile mai bine decât oricare dintre noi.

Cine este jderul și de ce îl vezi atât de rar

Jderul de copac trăiește în pădurile bătrâne de foioase și conifere, ascuns ziua și activ noaptea. Are corpul lung de 45-58 cm, plus o coadă stufoasă de până la 28 cm, și cântărește între 0,8 și 1,8 kg.

Îl recunoști după blana cafenie, coada lungă și pata gălbuie-portocalie de pe gât. Aici stă și marea confuzie a începătorilor. Jderul de pădure are pata galbenă, iar ruda lui, jderul de casă sau beica, are pata albă, adesea despicată spre picioarele din față.

Beica e cea care se bagă prin poduri și prin motoarele mașinilor, unde roade cablurile. Jderul de copac, în schimb, rămâne departe de oameni, în adâncul codrului.

De ce jderul este spaima șoarecilor și a rozătoarelor

Un singur jder ține sub control rozătoarele de pe un teritoriu de 50 până la peste 200 de hectare. De asta îl numim, pe bună dreptate, micul vânător al pădurii.

Agilitatea lui e ieșită din comun. Sare între ramuri pe distanțe de peste 4 metri și își rotește gleznele aproape 180 de grade, așa că poate coborî pe trunchi cu capul în jos, întocmai ca o veveriță.

Mănâncă de toate, după anotimp. Vânează șoareci, pârși, veverițe și păsări, dar vara nu se dă în lături de la mere, cireșe, fructe de pădure și chiar miere. Iar noaptea, cu auzul lui fin și mișcările silențioase, devine cel mai eficient regulator natural al pădurii.

Instinctul matern și inteligența jderului care te vor emoționa

Aici e partea care îți topește inima. Femela de jder își crește puii singură, cu o grijă uimitoare.

Când simte un pericol, își mută puii pe rând, dintr-un ascunziș în altul, din scorbură în cuib părăsit de pasăre, doar ca să-i ferească de prădători. Naște 2-5 pui, orbi și fără blană, și rămâne lângă ei până toamnă.

E un animal inteligent, care își memorează teritoriul și locurile cu hrană. Explorează, ține minte, se joacă. Tocmai această minte vie și legătura puternică dintre mamă și pui îl fac atât de special printre viețuitoarele codrului.

Trei lucruri de reținut despre jderul nostru de pădure

Dacă ar fi să reții doar câteva idei despre acest animal fascinant, iată cele mai importante:

  • Vânător nocturn rar, trăiește în pădurile bătrâne și se vede extrem de greu ziua.
  • Ține sub control șoarecii și rozătoarele pe zeci, chiar sute de hectare.
  • Femela are un instinct matern remarcabil, își mută și își apără puii cu orice preț.

Jderul, mic și agil, e o spaimă pentru șoareci, dar și o priveliște rară și frumoasă în pădurile noastre, o ființă pe care merită s-o cunoaștem și s-o ocrotim. E o specie protejată prin lege, nu un dăunător.

Data viitoare când treci printr-o pădure bătrână, ridică privirea spre crengi. Poate ai norocul să-l zărești.

Tu ai văzut vreodată un jder în pădure? Povestește-ne în comentarii dacă te-a surprins ceva la el!