Pilda fiului risipitor și tatăl care aleargă. Iată ce ne învață despre iertarea lui Dumnezeu

Sunt povești pe care le-am auzit de zeci de ori, dar care ne mișcă de fiecare dată. Pilda fiului risipitor, tatăl care aleargă în întâmpinarea celui pierdut, este una dintre ele. Ne arată, în câteva cuvinte simple, cât de mare este iertarea lui Dumnezeu față de fiecare dintre noi.

Hai să o luăm pas cu pas, așa cum o spune Mântuitorul, și să vedem ce înseamnă ea pentru viața noastră de zi cu zi.

Pilda fiului risipitor pe scurt, așa cum o spune Mântuitorul

Pilda fiului risipitor o găsim doar în Evanghelia după Luca, capitolul 15, versetele 11 până la 32. Nu apare la ceilalți evangheliști.

Un fiu cere de la tatăl său partea de avere, o risipește departe de casă, apoi se întoarce rușinat, iar tatăl îl primește cu brațele deschise. În jurul acestei povești se mișcă trei oameni, tatăl, fiul cel mic și fiul cel mare.

Iisus a rostit pilda ca răspuns la cârtirea fariseilor, care îl judecau fiindcă mânca alături de vameși și de păcătoși. Este a treia dintr-un șir de trei pilde despre regăsire, după oaia pierdută și banul pierdut.

De ce pleacă fiul risipitor de acasă

Fiul cel mic pleacă fiindcă vrea să trăiască după pofta lui, fără rânduiala casei părintești. Cererea „dă-mi partea ce mi se cuvine din avere” suna, pe vremea aceea, ca și cum i-ar fi spus tatălui că ar vrea să-l știe deja mort.

Departe de casă, risipește totul cu o viață fără măsură. Apoi vine foametea, iar el ajunge să pască porci, animale necurate după Legea mozaică, semn că atinsese fundul prăpastiei.

Acolo, între porci și foame, are loc clipa care schimbă totul. „Și venindu-și în sine”, își amintește de casa tatălui și hotărăște să se întoarcă.

Tatăl care aleargă în întâmpinarea celui pierdut

Aici e inima poveștii. Tatăl îl vede de departe, fiindcă îl aștepta în fiecare zi, și aleargă spre el. Un bătrân respectabil din Orient nu alerga niciodată, ar fi fost o rușine să-și ridice poalele hainei și să fugă prin sat. El o face din dragoste.

Nu cere socoteală, nu mustră. Îl îmbrățișează, îl sărută și poruncește să i se aducă haina cea dintâi, inelul și încălțămintea, semnele că este reașezat ca fiu, nu primit ca slugă.

Apoi taie vițelul cel îngrășat, lăsat doar pentru bucurii mari. „Acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.” Așa se bucură Dumnezeu de fiecare suflet care se întoarce.

Fiul cel mare și ispita inimii nemulțumite

Fiul cel mare se supără și nu vrea să intre la ospăț. El judecă după dreptate, nu după milă. A stat acasă, dar inima i se înstrăinase la fel de mult ca a fratelui plecat.

Tatăl iese și la el, cu aceleași cuvinte blânde, fără ceartă. Sfinții Părinți, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, văd aici ispita omului „cuminte”, care ține poruncile pe dinafară, dar invidiază pe cel întors la credință.

Ce ne învață pilda fiului risipitor pentru viața de azi

„Țara îndepărtată” nu e neapărat un loc de pe hartă. Este înstrăinarea de Dumnezeu prin patimi, lăcomie sau uitarea rugăciunii. Primul pas ne aparține, cuvintele „mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu”.

În viața Bisericii, întoarcerea concretă acasă este Spovedania. Bun de știut, nu amâna mărturisirea doar pentru marile posturi, ci găsește-ți un duhovnic statornic la care revii regulat.

Iar când vezi pe cineva că se întoarce, bucură-te cu el, ca să nu cazi în răceala fiului cel mare.

Ține minte tâlcul pildei

Înainte de toate, iată câteva adevăruri pe care pilda fiului risipitor ni le lasă spre aducere aminte:

  • Tatăl te așteaptă mereu și aleargă spre tine, oricât de departe ai fi.
  • Primul pas îți aparține, recunoașterea greșelii și întoarcerea.
  • Dumnezeu iartă deplin și te reașază ca fiu, nu ca slugă.
  • Bucuria cerului este pentru fiecare suflet care se întoarce acasă.

Nu există greșeală prea mare pentru iubirea Lui. Pilda fiului risipitor, tatăl care aleargă în întâmpinarea celui pierdut, ne spune că ușa rămâne mereu deschisă, iar întâmpinarea fără reproșuri vindecă mai mult decât orice pedeapsă.

Oricât te-ai simți de departe astăzi, drumul înapoi are doar o lungime, primul pas. Restul îl face Tatăl, alergând.