— Sunt cam urâte roșiile astea ale dumitale, mi-a spus doamna și a lăsat din mână roșia pe care o cântărise în palmă. Mă duc mai bine la supermarket. A urcat în mașina ei lucioasă și a plecat, iar eu am rămas cu palma întinsă, în care încă simțeam căldura roșiei pe care o pusesem …
Portarul de la fabrică mi-a întins punga cu sculele mele și mi-a spus, fără să mă privească, să nu mai trec pe poarta aia. Doisprezece ani învârtisem strungul acolo, iar acum mă scoteau într-o dimineață de noiembrie, cu o hârtie împăturită în buzunarul de la piept și cu mâinile goale. Am mers pe jos până …
Piața din Târgoviște abia se trezea, plină de miros de roșii coapte și pământ ud, când Cătălin s-a oprit fix în fața tarabei mele și a început să râdă tare, să audă toată lumea. — Tu nu erai tocilarul clasei? a zis, arătând cu bărbia spre lădițele din fața mea. Ce cauți aici, cu roșiile? …
Am căzut ca un sac în mijlocul curții, cu spatele pe gheață, și primul lucru pe care l-am simțit n-a fost durerea, ci frigul pământului care mi se urca prin cojoc până în oase. Am 71 de ani și, cât am zăcut acolo cu ochii în cerul alb, un singur gând mi se învârtea în …
— Sărmana, o să ajungă să cerșească pe la porți cu ăia doi copii de mână. Vorba asta umbla prin sat mai repede decât reușeam eu să întind rufele pe sârmă. O auzeam la fântână, la magazin, o simțeam în privirile femeilor când treceam cu sacoșa goală pe uliță. Nimeni nu mi-o spunea în față. …
Aveam farfuriile în mână și apa curgea la robinet când am auzit-o, din sufragerie, întrebându-l încet: „Chiar trebuie s-o luăm și pe mama ta cu noi în apartament?” Am rămas cu buretele în palmă. Apa curgea mai departe, caldă, peste degetele mele, dar eu n-o mai simțeam. Mă cheamă Mariana, am 58 de ani și …
Poarta de lemn a scârțâit exact la fel ca acum 18 ani, cu geamătul ăla scurt din balamaua de jos pe care voiam mereu s-o ung și n-am uns-o niciodată. M-am oprit cu mâna pe scândura caldă și n-am putut să intru câteva secunde. Mirosea a tei înflorit, teiul de la colțul casei, ăla sub …
Cumpăram zahăr la magazinul din sat când o voce din spatele rafturilor mi-a înghețat mâna pe borcanul de murături. — Mai dă-mi și un kilogram de făină, Lenuțo, că vreau să încerc niște plăcinte, ca pe vremuri. Vocea aceea. Mai răgușită acum, cu ani grei peste ea, dar cu același fel de a lăsa cuvintele …
— Nici sarea nu știi s-o pui în mâncare, fată. Cum te-o fi lăsat mă-ta să pleci de-acasă? Vorbele astea le-am auzit la fiecare masă, 9 ani la rând. Aurica le spunea cu lingura ridicată deasupra farfuriei, se uita la mine peste aburul ciorbei și clătina din cap, de parcă îi era milă de băiatul …
Aveam 7 ani și băteam din poartă în poartă prin satul nostru de lângă Huși, desculță pe drumul plin de colb, și întrebam la fiecare casă dacă n-are cineva de lucru pentru un codru de pâine. Mama murise cu un an înainte. Rămăsesem cu tata, care își îneca zilele în băutură și mă trimitea de …
— Patru luni. Poate cinci, dacă e Dumnezeu bun. Atât mi-a spus doctorul, fără să ridice ochii din hârtii, de parcă mi-ar fi citit prețul la un kilogram de cartofi. Cancer la pancreas. Inoperabil. Un cuvânt pe care nici măcar nu știam să-l scriu ca lumea îmi tăiase viața în două, acolo, între un dulap …
— Bine, a zis tata, fără să-și ridice ochii de la coasă. Atât. Un singur cuvânt. Eu stăteam în mijlocul curții cu prima mea diplomă în mână, adusă tocmai de la Iași cu trenul, ținută pe genunchi tot drumul ca să nu se îndoaie. I-o întinsesem ca pe o pâine caldă, cu amândouă mâinile. El …
De 3 ani, în satul meu nimeni nu mă mai salută pe stradă. Când trec pe lângă femeile care stau la poartă, conversațiile se opresc brusc și mă urmăresc cu privirea, de parcă aș fi comis o crimă. Toate știu de ce am plecat de acasă — dar niciuna nu întreabă. Nu întreabă de ce, …
— Cu ce-i dai la școală, Vasilica, cu vânt? Saveta a strigat peste gard, râzând de se auzea până la capătul uliței, și și-a șters mâinile de șorț de parcă tocmai spusese cea mai bună glumă din Podeni. Mama n-a răspuns. A strâns mai tare mâna mezinului și ne-a împins pe toți 6 înainte, spre …
Se prindeau de nas când intram în clasă, de parcă ar fi mirosit a intrat o vită, nu un elev. Cineva șoptea de la geam, tare cât să audă toată banca: „A venit văcarul.” Și râdeau. Râdeau în fiecare dimineață, 4 ani la rând. Miroseam a grajd, e adevărat. N-aveam cum să nu miros. La …