Sunt zile când te simți încolțit din toate părțile și parcă nimeni nu mai înțelege prin ce treci. Tocmai pentru asemenea ceasuri ne-a rămas Psalmul 142, rugăciunea omului strâns de necazuri, un strigăt vechi care a mângâiat nenumărate inimi apăsate.
E o rugăciune scurtă, dar plină de putere. O poți rosti oricând, oriunde, fără preot de față, atunci când simți că ai ajuns la capătul puterilor.
Ce este Psalmul 142 și de ce i se spune rugăciunea omului strâns de necazuri
Psalmul 142 este o rugăciune de cerere atribuită regelui David, rostită când fugea de Saul și se ascundea într-o peșteră. Era un om încolțit, fără nicio scăpare omenească, care își varsă durerea înaintea lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea i se spune rugăciunea celui apăsat de necazuri. David nu cere răzbunare, ci îndurare, „Tu ești nădejdea mea, partea mea ești în pământul celor vii”.
Un lucru important de știut: în Psaltirea ortodoxă, care urmează numerotarea grecească (Septuaginta), această rugăciune apare ca Psalmul 141, nu 142. Diferența de o unitate îi încurcă pe mulți, așa că, dacă o cauți în Psaltirea de la Institutul Biblic, o vei găsi la numărul 141.
Când se spune această rugăciune ortodoxă
Rugăciunea omului strâns de necazuri se rostește mai ales în ceasuri grele, la boală, frică, supărare, singurătate sau când treci printr-un proces, datorii ori un conflict care te macină. Este, prin tradiție, și o rugăciune de seară.
În Biserică, Psalmul 141 face parte din grupul „Doamne, strigat-am” cântat la Vecernie. De aceea se potrivește firesc înainte de culcare, ca rugăciune de liniștire a sufletului după o zi grea.
Cât de des îl spui rămâne la inima ta. O rugăciune statornică, zilnică, prețuiește mai mult decât o citire grăbită, făcută o singură dată în pripă.
Cum se spune cu folos rugăciunea omului strâns de necazuri
Cea mai bună rânduială este simplă și la îndemâna oricui. Te așezi liniștit înaintea icoanei, aprinzi candela sau o lumânare, îți faci semnul crucii și rostești psalmul rar, cu glas domol.
Înainte poți spune „Împărate ceresc” și „Tatăl nostru”, apoi citești psalmul, eventual de trei ori, încheind cu „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”. După aceea vorbește-I lui Dumnezeu și cu vorbele tale, despre necazul care te apasă.
Greșeala cea mai des întâlnită este rostirea grăbită, mecanică, doar cu gura, fără inimă. Nu numărul repetărilor contează, ci încrederea cu care te rogi.
Ce înseamnă cu adevărat acest psalm. Sprijin, nu formulă magică
Psalmul 142 nu este o descântare și nu „lucrează” de la sine, oricâte repetări ai face. Mulți cred greșit că, dacă îl spun de nouă ori, problema se rezolvă singură. Aceasta nu este credință, ci superstiție.
Rugăciunea este cerere și încredințare în voia lui Dumnezeu, nu un mijloc de a obține ceva prin repetare. Îți deschizi inima și ceri ajutor, învățând să te sprijini pe El.
La boală și necaz greu, nu lăsa rugăciunea să înlocuiască mersul la medic și la duhovnic. Biserica Ortodoxă Română spune limpede că rugăciunea însoțește tratamentul și spovedania, nu le ține locul. Mergi și la doctor, și la preot, și roagă-te.
Reține esențialul despre Psalmul 142
Iată, pe scurt, ce merită să ții minte despre această rugăciune:
- Este rugăciunea omului apăsat de necazuri, atribuită regelui David
- În Psaltirea ortodoxă apare ca Psalmul 141, nu 142
- Se spune în ceasuri grele, seară sau în rânduiala Bisericii
- Se rostește rar, înaintea icoanei, cu candela aprinsă și inima deschisă
- La boală, caută și sfatul preotului, și al medicului
Când simți că te-ai prăbușit sub greutatea grijilor, adu-ți aminte că nu ești singur. Psalmul 142, rugăciunea omului strâns de necazuri, te învață să-ți verși durerea înaintea lui Dumnezeu și să aștepți ajutorul Lui cu nădejde.
Nu cere cuvinte alese, ci o inimă deschisă. Rostește-l rar, crede în puterea lui și lasă-ți povara în mâinile Celui care a ascultat strigătul lui David din peșteră.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.