Sunt povești pe care le asculți cu inima strânsă și cu lacrimi în colțul ochiului. Mărturii ale celor întorși din pragul morții, oameni care au trecut printr-un stop cardiac sau o boală grea și au revenit, ca să ne spună ce au simțit dincolo de lumea aceasta.
Biserica le primește cu evlavie și cu multă luare-aminte. Nu ca pe niște întâmplări de senzație, ci ca pe semne ale milei lui Dumnezeu, care ne cheamă la rugăciune și la o viață mai curată.
Ce sunt aceste mărturii ale celor reveniți la viață
Relatările celor întorși din pragul morții sunt povestiri ale unor oameni resuscitați după ce au fost, pentru câteva clipe, la marginea vieții. În medicină li se spune experiențe de moarte iminentă, iar un studiu publicat în 2001 în revista The Lancet de cardiologul Pim van Lommel arăta că aproape 18% dintre pacienții reanimați după stop cardiac povesteau astfel de trăiri.
Tradiția ortodoxă cunoaște însă aceste lucruri de veacuri, nu din studii. În Viețile Sfinților se păstrează vederile Cuvioasei Teodora despre vămile văzduhului, iar părintele Serafim Rose le-a adunat în cartea ‘Sufletul după moarte’.
Biserica nu primește orbește orice viziune. Le cercetează cu grijă și deosebește, după roadă, dacă vin de la Dumnezeu sau sunt o înșelare.
Ce povestesc cei care s-au întors de la limita vieții
Cei reveniți vorbesc, cel mai des, despre o pace adâncă, o lumină caldă și sentimentul limpede că nu au fost singuri în acel ceas. Mulți spun că au întâlnit oameni dragi plecați mai înainte sau ceva mai presus de puterea minții omenești.
Nu toate trăirile sunt line. O parte dintre cei resuscitați povestesc clipe tulburătoare, pe care duhovnicii le văd ca pe o chemare la îndreptare și la pocăință.
Iată ce au în comun cele mai multe astfel de mărturisiri:
- o pace pe care n-o pot descrie în cuvinte;
- o lumină blândă, care nu orbește și nu arde;
- simțământul că cineva îi însoțește și îi așteaptă;
- o schimbare adâncă a vieții, după întoarcere.
Mulți tac ani la rând, din smerenie. Spun apoi ce au trăit doar duhovnicului, la spovedanie, unde preotul îi ajută să deosebească cele văzute.
Ce ne învață despre credință și nădejde
Mesajul de fond al acestor mărturii este simplu și mângâietor. Moartea nu are ultimul cuvânt, iar nădejdea în Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns.
Sfinții Părinți ne îndeamnă să primim asemenea semne cu inimă deschisă, dar fără să le punem mai presus de credință. Nădejdea creștină nu se sprijină pe minuni, ci pe iubirea lui Dumnezeu.
De aceea, roada adevărată se vede în fapte mărunte și statornice. Rugăciunea de fiecare zi, milostenia către cei lipsiți, împăcarea cu cei dragi și pomenirea celor adormiți la trei, la nouă și la patruzeci de zile.
Reține esențialul despre aceste mărturisiri
Câteva gânduri de păstrat la inimă din tot ce am spus:
- Sunt relatări ale celor reveniți de la limita vieții, primite cu evlavie de Biserică.
- Trăirile cele mai des povestite sunt pacea, lumina și simțământul că nu ești singur.
- Biserica le cercetează cu discernământ, după roada lor duhovnicească.
- Semnul unei lucrări adevărate este pocăința, nu căutarea de senzații.
- Mesajul de fond rămâne nădejdea că moartea este trecere, nu sfârșit.
Așadar, mărturiile celor întorși din pragul morții nu sunt pentru noi un spectacol, ci o mângâiere și un îndemn. Ele ne amintesc cât de aproape este Dumnezeu de fiecare suflet, mai ales în ceasul cel greu.
Să le ascultăm cu smerenie și să luăm din ele puterea de a ne ruga mai cu inimă. Iar peste toate să rămână rugăciunea cea simplă și caldă, Doamne, miluiește-ne pe toți!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.